Noua politică agricolă a UE pune accentul pe micii producători agricoli

Noua politică agricolă a UE pune accentul pe micii producători agricoli

Prezent vineri la Arad pentru o întâlnire cu agricultorii, europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR) a susţinut o conferinţă de presă, alături de preşedintele UDMR Arad, Levente Bognar, în care a vorbit despre schimbările pe care Uniunea Europeană le-a programat în ceea ce priveşte sectorul agricul comunitar.

Cel mai important aspect subliniat de europarlamentar vizează faptul că noua politică agricolă a UE pune accentul pe micii producători agricoli, spre deosebire de veche politică agricolă, care punea accentul pe marile exploataţii.

„Uniunea Europeană vine cu o nouă politică agricolă, care se va axa pe sprijinirea în special a micilor producători agricoli, a tinerilor fermeri şi a celor care vor să debuteze în această activitate”, a declarat europarlamentarul.

Acesta a anunţat şi faptul că în noul exerciţiu financiar 2013 – 2020 subvenţia medie pe hectar a fost majorată de la 130 de euro la 190 de euro.

Iuliu Winkler a mai precizat că, prin noua politică agricolă europeană, vor beneficia de subvenţii şi cei care se vor stabili în această perioadă în mediul rural, chiar dacă nu vor presta neapărat activităţi agricole, ci servicii menite să crească nivelul de trai în satele româneşti.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.