Nu, unei a treia căi

România nu are nevoie de o a treia cale. Spun asta cu riscul de a fi anatemizat chiar de prieteni sau apropiați care încă mai cred că soluția ALDE este verificată ca fiind a treia cale. Nici pe departe. Pentru a fi o a treia cale este nevoie să acceptăm că una din cele două existente își dorește cu adevărat ceea ce spune. Din păcate lucrurile nu stau așa. Pentru a înțelege ar trebui să revenim la anii 1990, ani în care îi aveam pe unii care se revendicau pe bună dreptate ca autori și participanți ai Revoluției și de aici își arogau anumite drepturi, conferite chiar de acțiunile lor, pe atunci recente. Ceea ce s-a întâmplat atunci se derulează și astăzi în fața noastră. Au ajuns în frunte doar cei care se pricepeau la manipulare și „nevolnicii”. Aceștia din urmă au fost din categoria celor care, în ciuda precarității intelectuale dar cu un simț gen Dinu Păturică de excepție, s-au „mozolit” pe lângă Iliescu, Roman, G.V. Voiculescu, S. Brucan, G. Apostol, Al. Bârlădeanu și mulți alții ca ei, pentru a prinde un loc la masa largă a sistemului ce nu putea să piardă. Până la urmă, oamenii se schimbă dintr-o realitate în alta cu păstrarea ideii inițiale. Aceea de stat mic, fără pretenții și ușor de pus la respect. Pentru asta, condiția celor puternici a fost și este promovarea oamenilor cu bube și fără caracter, dispuși oricând să cedeze cu prețul păstrării unei imagini false în întregul ei.

De ce nu se retrag pedeleii, după jaful din anii precedenți? Din același motiv pentru care mulți din PSD stau acum în frunte. Sunt la fel. Nu îi separă doctrina, ci timpul. În timp ce pesediștii nu fac prea multe pentru a-i pedepsi și a recupera de la ei hoțiile, pedeliștii se gândesc că ar fi cazul să revină dacă poporul încă nu a luat seama unde este problema. Și se poate să aibă dreptate, în felul lor. Cu specificația că nu toți sunt la fel.

În concluzie, bătălia politică în România nu este între cele două curente, așa zis politice, ci între două grupări nesătule, pline de ambiții malefice care-și dau la gioale, cu grijă sau chiar cu avertisment prealabil. Iată de ce, o a treia cale nu ar însemna decât o băgare în seamă sau o încercare de a pătrunde la masă, a unora cărora li s-a închis ușa în nas într-o vreme.

Singura cale pentru țara noastră este cea a ADEVĂRULUI ISTORIC, asumat de oameni din toate categoriile sociale. Punctul 8 al Proclamției de la Timișoara din martie 1990 ar fi rezolvat multe iar noi nu am fi fost astăzi în această situație, aparent fără ieșire. Există ieșire, doar că ne costă mai mult. Soluția poate veni dinăuntrul nostru și ea se referă la completa înlocuire a celor care ne conduc acum. Există posibilități fără mari convulsii, cu excepția cabrării sistemului care va încerca să blocheze orice inițiativă pe care nu o poate controla. Doar că este nevoie de implicare adecvată. Altfel, ne vom trezi peste câțiva ani cel puțin în aceeași situație, dacă nu mai gravă.

Paradoxal, chiar și sistemul ar avea de câștigat.

P.S. Pentru că am amintit de ALDE, trebuie să adaug faptul că, în Arad, cei care sunt membri acestei formațiuni sunt oameni de calitate care chiar vor și sunt determinați în a schimba toate lucrurile.