Românii numai ce și-au strâns grătarele și păturile de picnic, că le pot pregăti din nou, foarte curând. După minivacanța de 1 mai, care s-a transformat într-un concediu de patru zile pentru mulți, va urma la finalul lunii o nouă serie de zile libere.
Rusaliile cad anul acesta penru creștinii ortodocși în data de 27 mai, duminică, și 28 mai, luni, ceea ce înseamnă o nouă minivacanță de 3 zile. De remarcat că în aceeași săptămână este și Ziua Copilului, în data de 1 iunie, vineri, care a fost declarată și ea zi liberă legală.
Astfel, dacă autoritățile vor lua o decizie în acest sens, este posibil ca românii să aibă un concediu în toată regula, de 9 zile legate, dacă nu, atunci se vor bucura de o săptămână de muncă cu doar 3 zile lucrătoare.
Lasă un comentariu