O fată de 14 ani a fost violată în curtea unei şcoli din municipiul Arad, agresorul sexual, un tânăr de 19 ani, fiind arestat pentru o perioadă de 30 de zile. Fapta s-a petrecut în urmă cu câteva zile, în cartierul Sânicolaul Mic.
Fata, care locuieşte pe strada Tarafului, a fost trimisă la alimentara în jurul orei 21. Ea a fost acostată de un grup de tineri şi dusă în curtea şcolii din apropiere, unde a fost violată numai de către unul dintre aceştia, în vârstă de 19 ani, ceilalţi „stând de şase”.
Într-un final, fata a fost lăsată să plece acasă după şase ore de chin, în jurul orei 3 noaptea.
Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz, tânărul de 19 ani fiind arestat preventiv.
Tânăra, care prezinte numeroase vânătăi, a fost internată în spital. Declaraţiile acesteia sunt contradictorii, susţinându-le oarecum pe cele ale agresorului, care susţine că doar i-a introdus degetul în vagin.
Ambii protagonişti ai întâmplării sunt de etnie rromă.
Daca gasesti virgina de 16 ani care sa fie si roma… ha-ha-ha, un cred ca exista asa ceva. Si 6 ore a tinut degetul acolo… iara e minciuna. Poate nu s-au inteles la pret.
ca bine mai zici gabi , ai dreptate sigur nu sa inteles la pret