„O întâlnire de poveste” pentru micii spectatori, pe pagina de Facebook a Trupei Marionete Arad

„O întâlnire de poveste” pentru micii spectatori, pe pagina de Facebook a Trupei Marionete Arad

Mult umor, bucurie și lucruri de ținut minte. Acestea sunt doar câteva dintre ingredientele poveștii pe care actorii Trupei Marionete o propun micilor spectatori.

Aceasta va avea loc duminică, 26 aprilie, de la ora 11.00, pe pagina de Facebook a instituției.

Este vorba despre un spectacol gândit, simțit și jucat inspirat de actrițele Adina Doba și Lăcrimioara Szlanko și intitulat “O întâlnire de poveste”.

Premiera acestui spectacol tare drag nouă a avut loc în urmă cu exact 10 ani. E o întâmplare frumoasă pe care dorim să o dăm în dar copiilor de acum. Dacă alegeți să vă petreceți dimineața de duminică alături de noi, pe pagina de Facebook a Trupei Marionete, veți avea parte de aproape o oră de veselie garantată. Și avem așa de multă nevoie de senzații plăcute în aceste zile, nu-i așa?”, spune actrița Adina Doba.

Echipa artistică a proiectului este completată de regretatul scenograf Eustațiu Gregorian, cel care a conceput marioneta „fetiță” și de Zoe Eisele Szucs, care a creat „balerina”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.