O nouă zonă cu CLĂDIRI pentru COMERȚ și SERVICII, în Arad

O nouă zonă cu CLĂDIRI pentru COMERȚ și SERVICII, în Arad

Un ansamblu de clădiri comerciale și pentru servicii urmează să fie construit în municipiul Arad.

Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi vineri, în cadrul ședinței publice ordinare, proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism aferent obiectivului de investiție: „Construire ansamblu de clădiri comerciale și pentru servicii”.

Beneficiarul este S.C Europe Logistics S.R.L, iar elaboratorul Pro Arhitectura S.R.L. Construcția va fi amplasată în intravilanul municipiului, pe Calea Aurel Vlaicu, nr. 14.

Funcțiunea dominantă a zonei va fi de comerț și servicii, iar funcțiunile complementare admise sunt sedii administrative, financiar-bancare, construcții pentru circulația auto, staționări auto și circulație pietonală, amenajări de spații verzi și de agrement, pentru recreere și protecție, alimentație publică, dotări pentru funcționarea zonei.

Se vor amenaja patru accese rutiere pentru deservirea obiectivului, două din Calea Aurel Vlaicu și două din Calea 6 Vânători, a căror cheltuieli se vor suporta prin grija şi fondurile investitorilor privaţi/beneficiarilor, potrivit proiectului.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.