O stradă din Arad va purta numele unui fost primar al municipiului

O stradă din Arad va purta numele unui fost primar al municipiului

O stradă din municipiul Arad va purta numele unui fost primar și profesor arădean.

Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a ședinței ordinare de vineri, 18 decembrie, un proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri de străzi  în municipiul Arad, în interiorul cartierului Cadaș – Silvaș.

În urma cererii înregistrate la Primăria Arad și având în vedere faptul că amplasamentul străzilor este situat în zonă rezidențială, este necesară adresa administrativă pentru întocmirea actelor de stare civilă, a contractelor cu deținătorii de rețele, etc., se arată în proiect.

Astfel, s-a propus atribuirea următoarelor denumiri de străzi: Str. Inginerilor, Str. Prof. Cristian Moisescu și Str. Șofranului.

Cristian Moisescu, născut în 1947 și decedat în 2016, a fost primar al municipiului Arad în perioada 1992-1996, ales din partea Alianței Civice.

Între 1972-1989 a predat limba engleză la Liceul nr. 4 din Arad, iar între 1990-1992 la Liceul „Elena Ghiba Birta”. Ulterior a devenit lector universitar la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad.

În perioada decembrie 1989–iunie 1990, a fost șeful comisiei de învățământ a județului Arad din cadrul Consiliului Provizoriu al Uniunii Naționale Arad. Între 1990-1991 a îndeplinit funcția de președinte al Alianței Civice Arad și pe cea de președinte al filialei județene a Partidului Alianței Civice Arad. În perioada 1992-1996 a fost primar al municipiului Arad, primul primar ales democratic după 50 de ani de comunism. Din anul 2000 a deținut două mandate de consilier: unul local și unul județean.

Cristian Moisescu a fost apreciat și pentru faptul că se deplasa la serviciu cu bicicleta.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.