On the Water”, proiecție de film KineDok și concurs de fotografii

On the Water”, proiecție de film KineDok și concurs de fotografii

Continuă seria de proiecții de filme documentare în aer liber, în siguranță și sub cerul liber, cu filmul „On the Water” și cu un concurs de fotografii cu râul Mureș.

„Nu lăsăm vara să se încheie fără a invita cinefilii arădeni la o seară de film în natură pe Malul Mureșului, la cea de-a doua proiecție a noii ediții KineDok din Arad. Proiecția filmului documentar On the Water/Pe apă va avea loc pe Malul Mureșului, porțiunea aparținând terasei La Bottega, joi 13 august, de la ora 20:30. Filmul este o scrisoare de dragoste dedicată orașului natal al regizorului, aflat la confluența a trei râuri. Urmărind o serie de personaje cu povești marcate de istorie, regizorul croat Goran Dević le conectează într-un ansamblu vizual poetic de confesiuni și ritualuri conectate la natura purificatoare a apei. Pentru că râul Mureș are un rol esențial în viața orașului nostru, după proiecție vom sta la discuții cu Adina Costea, fondatoarea îndrăgitului cont de Instagram @visit.arad, pentru a explora relația noastră ca și comunitate cu râul ca inimă a orașului”, spun organizatorii evenimentului…

Concurs și expoziție de fotografii cu râul Mureș

„Ce povești aduce râul care ne traversează orașul? Vrem să aflăm ce reprezintă Mureșul pentru arădeni, ce secrete ascunde și cum își petrec locuitorii orașului timpul pe malurile sale. Pentru a participa la concurs, invităm pasionații de fotografie să ne trimită cele mai creative fotografii cu râul Mureș, iar noi le vom expune și le vom premia. Fotografiile poti fi trimise până miercuri, 12 august, la ora 20:00, prin email la contact@citizenit.ro. Împreună cu Adina Costea, fondatoarea contului de Instagram @visit.arad, vom selecta cele mai surprinzătoare imagini și le vom prezenta în cadrul unei expoziții pe Malul Mureșului în data de 13 august, în deschiderea proiecției filmului documentar On the Water/Pe apă, în colaborare cu La Bottega Beer&Grill și Foto Studio Enigma. Dintre fotografiile expuse, spectatorii își vor vota preferatele, iar primele două vor fi premiate cu câte un abonament la proiecțiile KineDok de anul acesta, constând în cinci bilete la film. Toate imaginile selectate vor fi publicate ulterior pe pagina de Facebook CitiZenit, precum și pe pagina de Instagram visit.arad”, mai precizează organizatorii.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați pagina de Facebook www.facebook.com/CitiZenit sau pagina evenimentului www.facebook.com/events/332148254626327.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.