Oprirea activităților culturale din Arad, o „MĂSURĂ ABUZIVĂ”. Scrisoare deschisă, din Parlamentul European

Oprirea activităților culturale din Arad, o „MĂSURĂ ABUZIVĂ”. Scrisoare deschisă, din Parlamentul European

Europarlamentarul Vlad Botoș a cerut administrației publice din Arad să găsească o modalitate de a menține vie activitatea culturală în Arad.

Amintim că în urma unei decizii a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, toate manifestările culturale din municipiul Arad au fost suspendate, lucru care a atras numeroase critici.

Printre cei care au luat poziție se numără și eurodeputatul Vlad Botoș, care i-a transmis o scrisoare deschisă primarului Călin Bibarț. Iată textul acesteia:

Stimate domnule primar,

În calitate de membru al Comisiei pentru Cultură a Parlamentului European am urmărit cu atenție situația mediului cultural din Uniunea Europeană în perioada pandemiei.

Acest domeniu, al culturii, aflat la confluența dintre economie, educație și viață socială este unul dintre domeniile de cea mai mare importanță în crearea identității noastre, în dezvoltarea societății și în promovarea valorilor pe care o societate, o națiune le adoptă.

Modalitățile pline de fantezie și noutate prin care întreaga cultură a reușit să mențină viu interesul oamenilor, să ofere momente importante de destindere sau de analiză și introspecție prin spectacole on-line, prin spectacole în aer liber sau prin alte manifestări inedite, ne arată clar nu doar dedicarea celor ce muncesc în acest sector, ci și capacitatea lor de a se adapta și de a-și aduce contribuția la o cât mai bună adaptare a societății chiar și în condiții extreme.

Ținând cont de evoluția stării de sănătate în municipiul Arad înțeleg foarte bine necesitatea luării măsurilor pentru oprirea răspândirii corona-virusului. Măsuri de prevenire a răspândirii sunt luate la nivelul întregii Uniuni Europene și chiar la nivel mondial.

Ceea ce nu înțeleg însă și consider că nu poate fi nici explicat, nici justificat este hotărârea de a opri orice manifestare culturală prin trimiterea în șomaj tehnic a tuturor angajaților instituțiilor de cultură din Arad.

Aceasta este o măsură abuzivă care nu arată decât rea voință și totala lipsă de colaborare cu domeniul cultural arădean. Poate că manifestările culturale reprezintă ultima dumneavoastră preocupare, însă pentru mulți oameni acestea sunt deosebit de importante și reprezintă singurele momente luminoase în aceste vremuri extrem de tulburi.

Există soluții, chiar și propuneri din partea consilierilor locali ai municipiului Arad pentru ca instituțiile de cultură să-și continue activitatea în cele mai sigure condiții.

Vă rog să luați în considerare importanța culturii, valoarea socială și contribuția pe care oamenii din cultură o pot aduce în societate și să reconsiderați hotărârea de închidere a instituțiilor culturale.

Vă rog să luați în considerare că dumneavoastră reprezentați arădenii doar în măsura în care colaborați cu aleșii arădenilor, membrii în consiliul local și că arădenii trebuie să aibă aceleași drepturi și facilități pe care le are orice cetățean european.

Vă rog să colaborați cu membrii Consiliului Local al Municipiului Arad, aleși în mod democratic de arădeni și cu instituțiile de cultură pentru a găsi cea mai bună modalitate de a menține vie activitatea culturală în Arad.

Vlad Marius Botoș 

Europarlamentar
Bruxelles 26.11.2020

Loading...
  1. USR SI CULTURA O GLUMA PROASTA!BOTOS S-A TREZIT SI DA DRUMUL LA PROSTII

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.