Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal ajunge la Arad!

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal ajunge la Arad!

Un concert extraordinar susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solist violoncelistul Ștefan Cazacu, va avea loc duminică, 23 iunie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Arad.

Programul muzical va cuprinde Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60, Constantin Dimitrescu – Serenada Română și Dans Țărănesc pentru violoncel și orchestră, George Enescu – Rapsodia Română nr. 1, op. 11 în La major.

După acest eveniment, pe parcursul verii, sub bagheta aceluiaşi Cristian Mandeal, Orchestra Naţională de Tineret va susţine o serie de concerte în cadrul festivalurilor „Vara Magică” la Bucureşti, „Enescu şi Muzica lumii” la Sinaia, „Young Euro Classics” la Berlin şi respectiv un concert extraordinar la Hamburg, în celebra sală Elbphilharmonie.

Organizatori: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și Filarmonica de Stat Arad

Partener: Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.

Cofinanțat prin programul Europa Creativă al UE.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.