Păcăleală la pătrat (două mandate)

Scriam în urmă cu o lună despre „argumentele” necesare unei candidaturi la prezidențiale în România și despre efectele imediate în plan social economic al alegerii deja făcute în urma unor manipulări, bine pregătite din timp. Acum, aproape întreaga presă se opintește din greu să ne spună câte face și cum face noul președinte pentru a da dimensiunea lucrului, acela „bine făcut”. L-a trecut pe Iohannis pe primul loc pentru a-i pregăti deja mandatul numărul 2. Aproape că nici nu mai contează ce se va întâmpla în următorii ani, ei deja s-au calat pe 2019. Asta e ținta, pentru că programul, încă neștiut și necitit de nimeni, ci doar enunțat pe șablonul „să fie bine ca să nu fie rău”, să fie desfășurat printre noi, muritorii. Adică, dumnealui vrea să fie mediator, bla-bla, dar zice că vrea guvern de dreapta. Da, de ce vrea el guvern de dreapta? Sau, de ce nu vrea guvern de stânga, sau de centru? Ce știe el ce înseamnă dreapta sau stânga politică din moment ce ascensiunea lui s-a bazat pe banii făcuți prin anii 1990? Adică, de dreapta? Sau de stânga, dacă ne gândim la starea socială a copiilor transferați peste ocean, chiar și sub un an, după cum relatează presa. Nimeni nu mai știe, sau mă rog cine trebuie să știe, ȘTIE.
Spuneam, de asemenea, după discursul de la învestire din Parlament, că apreciez ca valoroasă zicerea, dar pentru națiune era suficient dacă printre invitații aceia mulți se regăseau și negustorii din Canada cu cei trei copii care o duc așa de bine acolo încât nu mai vor să ia legătura cu rudele și nici cu țara. Acuma, dacă gândim cu capete normale, acești „copii”, la vârste de 30 ani, auzind că binefăcătoul lor a ajuns ditamai președinte de țară, stau și își plimbă cu sania pruncii și nu dau o fugă la București să mulțumească public, la oră de maximă audiență? Ceva îmi scapă, sau mă rog, îl scapă pe făptaș. Sau, cum ziceam, tocmai această „scăpare” l-a făcut dezirabil.
Pentru ca alegerea de peste cinci ani să fie una facilă și sigură, începând de luni, în mod oficial s-a trecut la strategia de creație a omului ALTFEL. Pare-se că cine o pune în operă cunoaște bine fenomnul, iar el învață repede. O lacrimă în ochii lui, cât o cascadă, face, cum zicea cineva, cât o mie de cuvinte. Am văzut că i s-a făcut milă de o fetiță abandonată și i-a dat o tabletă cadou. Nici măcar o „tablă” întreagă. O tabletă. Cine știe ce-i dădea dacă ar fi auzit de ea în urmă cu vreo 15 ani… Vreun pașaport, ceva… Așa i-a dat o tabletă. Din banii de chirii bag seama că fondul pentru astfel de chestiuni sigur l-a epuizat celălalt, încă din ianuarie. 2014. Și-apoi dacă și el începe cu plânsul e un motiv de îngrijorare pentru strategi, în lipsă de alte inovații, dar o dovadă în plus pentru noi, că sunt aceiași. Dacă a ținut o dată, de două ori, chiar de n ori, deci e verificat și putem trece la aplicare. Tema nu a fost fata sau gestul, acestea sunt mijloacele de manipulare. Tema este: Iohannis este OM. Ca noi. Sau ca voi, cum ar zice ei. În linii mari, aș zice că în următoarea perioadă ni se va fabrica și prezenta un personaj numai bun de președinte, fără calități de jupân dar un bun continuiator al politicii de menținere în sărăcie a românilor. Desigur, cu ajutorul guvernului care va avea sabia (insituțiile externe) deasupra capului, dar care se va strădui să înoate printre mizeriile vechi și target-urile din 2016. Iohannis nu este și nici nu va fi președintele unificator atâta timp cât el nu a început prin a-și clarifica situațiile personale.
De cealaltă parte, îl avem pe Băsescu și preocuparea jurnaliștilor cu ce face el. La munte, în ce casă va sta etc. Cum ar zice cel de la 12 noaptea: pe mine mă intertesează ce face Parchetul cu Băsescu, nu ce face el… Dacă un astfel de om are timp de proiecte, sigur societatea noastră încă nu și-a găsit diagnosticul.