Papa A DĂRUIT de ziua lui 400 de saci de dormit unor PERSOANE FĂRĂ ADĂPOST

Papa A DĂRUIT de ziua lui 400 de saci de dormit unor PERSOANE FĂRĂ ADĂPOST

Papa Francisc a dăruit 400 de saci de dormit unor persoane fără adăpost care trăiesc în Roma. Gestul fost făcut cu o zi înainte de aniversarea Suveranului Pontif, care a împlinit 78 de ani.

Sacii de dormit, purtând emblema papală, au fost distribuiți cu ajutorul unor voluntari în diferite puncte ale capitalei italiene, precum gara Ostiense, Cimitirul Verano sau Via Nazionale, beneficiarii acestor daruri fiind invitați să se roage pentru Sfântul Părinte. Acțiunea a fost coordonată de arhiepiscopului polonez Konrad Krajewski, care se ocupă de gestionarea fondurilor de caritate ale Papei.

Nu este pentru prima dată când Papa face daruri celor aflați în suferință, menționează EFE, amintind inițiativa de a oferi cartele telefonice unor imigranți ca să-și poată suna familiile, sau plicuri cu bani unor săraci din Roma.

În acest an, Vaticanul a lansat, cu ocazia Crăciunului, „Loteria Papei”, la care un bilet costă 10 euro, iar premiile sunt formate din cadouri primite de Sfântul Părinte de la autorități. Încasările vor fi folosite în scopuri de binefacere.

Foto: huffpost.com

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.