Peste 1000 de arădeni vor PLĂTI de anul viitor un impozit MAJORAT cu până la 500%!

Peste 1000 de arădeni vor PLĂTI de anul viitor un impozit MAJORAT cu până la 500%!

Primăria Municipiului Arad a definitivat lista cu imobilele care urmează să fie supraimpozitate începând cu data de 1 ianuarie 2019. Astfel, peste 1000 de arădeni vor scoate din buzunar de până la cinci ori mai mulți bani pentru impozitul pe clădiri și teren.

În conformitate cu prevederile art.489 alin.(5) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan, consiliul local poate majora impozitul pe clădiri și impozitul pe teren cu până la 500%, anunță Primăria.

În cursul acestui an, toate clădirile din municipiu Arad au fost inventariate de către o comisie de specialitate, care a elaborat câte o fișă tehnică pentru fiecare imobil în parte. Pe baza acestei evaluări, a fost calculat procentul de majorare al impozitului în cazul fiecărei proprietăţi.

Comisia de specialitate constituită în scopul inventarierii clădirilor și terenurilor neîngrijite, a emis, până la data de 15 mai 2018, aproximativ 1.600 de somații. Prin intermediul acestora, proprietarilor li s-a recomandat demararea lucrărilor de reabilitare a clădirilor aflate în proprietate.

În acest moment, Primăria Arad are o evidenţă clară a imobilelor degradate din municipiu care, începând cu data de 1 ianuarie 2019, vor intra la supraimpozitare. Un număr de 210 imobile sunt în această situaţie.  În consecinţă, 1032 de proprietari vor plăti de anul viitor un impozit majorat cu până la 500%, spun reprezentanții municipalității.

Nu vor intra sub incidența impozitului majorat clădirile pentru care s-au obținut autorizații de construire şi a fost anunțată începerea lucrărilor  până cel târziu la data de 31.12.2018.

Suntem bucuroși că, în anul 2018, un număr destul de mare de clădiri au primit autorizație de construcție şi peste 12 clădiri au fost deja  reabilitate. Cu regret însă, trebuie să spunem că mai avem încă 210 clădiri la care se impune intervenția de reabilitare. Pentru anul 2019, 73 de clădiri vor plăti impozit majorat cu 100%, 59 de clădiri, cu 200%, 34 de clădiri cu 300% , 27 de clădiri cu 400% și 17 clădiri, cu 500%. Cele 17 clădiri sunt într-un stadiu foarte avansat de degradare, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Unul dintre cele mai elocvente exemple de impozit majorat este cel al clădirii situate pe str. Gh. Lazăr nr.3 (Teatrul vechi). Până acum, valoarea impozitul a fost 3.209 lei, iar de la 1 ianuarie 2019, proprietarul va plăti 19.254 lei, informează Primăria într-un comunicat de presă.

„Legea ne obligă să aplicăm această supraimpozitare. Municipalitatea este, în continuare, dispusă să devină partener cu deținătorii acestor proprietăți. Acordăm scutire de la impozit pe 5 ani, pentru cei care își reabilitează proprietățile. Mai mult decât atât, putem să realizăm reabilitarea acestor fațade pe banii municipalității, iar apoi, în 5 ani, cetățenii să ramburseze costurile de reabilitare a clădirilor ai căror proprietari sunt. Încercăm să îi convingem că este imperativ necesar să se intervină pentru reabilitarea fațadelor. Sperăm să înceapă această procedură măcar în anul 2019”, a explicat edilul Gheorghe Falcă.

  1. Statul din momentul nationalizarii pana la posobilitatea cumpararii apartamentelor in cauza nu a facut mai nimic.
    Aceasta masura trebuia luata acum 20 de ani .
    Este trist ca citim in ficare zi de scumpiri, ANAF, taxe majorate. Dar chiar 500% este o cifra astronomica.

    Raspunde
  2. va mai mira ceva la fanariotul asta de falca?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.