Peste 70 DE MILIOANE DE LEI din BUZUNARELE ARĂDENILOR pentru reabilitarea unei clădiri

Peste 70 DE MILIOANE DE LEI din BUZUNARELE ARĂDENILOR pentru reabilitarea unei clădiri

Potrivit PSD Arad, Primăria dorește să reabiliteze complet clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din municipiu, cu fonduri de la bugetul local, după ce anul trecut a depus un proiect pentru a atrage fonduri europene, proiect care a fost respins. Acum, arădenii vor fi nevoiți să scoată nu mai puțin de 75 de milioane de lei din buzunar pentru reabilitarea acestei clădiri.

„Anul trecut, primarul Gheorghe Falcă făcea spectacol pe la televiziunile lui de casă și ne soma public să-i votăm proiectul pentru reabilitarea Teatrului Clasic «Ioan Slavici», urmând să obțină fonduri europene pentru acest obiectiv. Toți consilierii municipali PSD au votat acest proiect și am așteptat cu nerăbdare să vină, în sfârșit, banii europeni și la Arad. Numai că proiectul Primăriei Arad a fost respins, fiind prost întocmit. Incompetența administrației Falcă scoate 75 de milioane de lei din buzunarele arădenilor, pentru că acum primarul vine cu un alt proiect de hotărâre, prin care această investiție să fie suportată de la bugetul local, adică din taxele și impozitele noastre. Avem de a face cu o incompetență crasă, cu o lipsă de performanță a acestei administrații, care se află printre ultimele din țară la capitolul fonduri europene atrase. În schimb, Aradul se află pe primul loc la nivel de țară la împrumuturi, o modalitate ușoară prin care în ultimii ani administrația condusă de Gheorghe Falcă a sifonat fonduri către clientela politică”, susține deputatul PSD Adrian Todor.

„Ne uităm în fiecare zi cum se dezvoltă orașe ca Timișoara, dar mai ales Oradea și ne întrebăm, oare noi cu ce am greșit ? Răspunsul este cât se poate de simplu: Oradea este locul I pe țară la fonduri nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană. Cu fonduri europene, Oradea a reușit să-și reabiliteze clădirile istorice, să-și rezolve problema CET-ului, să reabiliteze rețelele de termoficare și așa mai departe. La Arad, administrația locală s-a preocupat în ultimii ani doar de politică, iar Falcă și colegii săi de la CJA au știut doar să poarte un veșnic război cu PSD, să ceară ca parlamentarii PSD să aducă bani, iar Guvernul PSD să le rezolve toate problemele, pe care alții le-au rezolvat singuri, cu fonduri europene. Și atunci, ne mirăm de situația în care ne aflăm, de faptul că administrația locală nu reușește să rezolve probleme curente, care țin de minima gospodărire a unui oraș, cum sunt colectarea gunoaielor, curățenia pe străzi, spațiile verzi sau că centrul Aradului a devenit un loc călduț pentru șobolani“, declară deputatul PSD Adrian Todor.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.