Peter Farago, preşedintele UDMR Arad, vrea alegeri parlamentare anticipate

Peter Farago, preşedintele UDMR Arad, vrea alegeri parlamentare anticipate

Peter Farago, preşedinte UDMR Arad, a declarat că în condiţiile date, ale demisiei lui Victor Ponta, cel mai bun lucru pentru România ar fi organizarea de alegeri parlamentare anticipate, în mai sau în iunie 2016, odată cu alegerile locale.

„Apreciez demisia primului ministru Victor Ponta ca binevenită, o demisie pe care o aşteptam de destul de mult timp, însă în aceste momente trebuie să ne gândim la ce va fi în viitor, trebuie să ne gândim la faptul că România trebuie să fie guvernată într-un mod cât mai bun, care să asigure stabilitate”, a declarat Peter Farago, preşedintele Organizaţiei judeţene UDMR Arad.

Farago a spus că, pe termen scurt, cel care va trebui să rezolve situaţia este preşedintele Klaus Johannis, care are atribuţiile constituţionale foarte bine definite.

„În opinia mea, cel mai bun lucru ar fi ca partidele politice, împreună cu preşedintele ţării, să găsească o modalitate constituţională legală, ca în mai sau iunie 2016 să avem alegeri parlamentare anticipate şi, de asemenea alegerile locale, lucru care ar fi, cred eu, cel mai bun pentru România, pentru societatea românească. Până atunci, însă, trebuie să fie un guvern care să conceapă bugetul pentru anul 2016 şi pentru aceasta este foarte important ca să înceapă cât mai repede consultările la Palatul Cotroceni, să se găsească o soluţie pentru numirea unui prim ministru interimar şi, respectiv, să se găsească soluţiile pentru următoarea perioadă”, a adăugat Peter Farago, preşedintele UDMR Arad.

  1. Bai neica nimeni care nu ai facut nimic pentru nimeni in afara de tine, ce alegeri anticipate vreti voi?
    Voi ati vrea sa ne obligati sa va alegem din nou, sa va relegitimam?
    Pai ba neica nimeni, sistemul electoral pe care vi l-ati facut pentru voi, noua nu ne permitem sa alegem decat dintre voi, dintre hotii din toate partidele din Romania.
    Inainte de alegeri se cere schimbat brus si radical sistemul electoral ca sa poata cetateanul sa aleaga si altceva decat hoti, poate niste independenti.
    Traim in plin ev mediu in care partidele sunt organizate pe caste inchise si care caste, detin monopolul conducerii.

    Raspunde
  2. cetatean turmentat 5 noiembrie, 2015, 11:08 am

    Noi nu doar de Ponta vrem sa scapam, ci de voi TOTI cei care in ultimii 25 de ani ati distrus/furat aceasta tara! Pentru voi avem un singur mesaj: PLECATI! Fiecare dintre voi ar trebui sa aibe o meserie; practicati-o! Sa vedeti si voi cum este cand trebuie sa MUNCESTI. Rusine tuturor!

    Raspunde
  3. bamutule stai linistit nu mai intrati in parlament !

    Raspunde
    • Ba or sa intre ca sistemul electoral ne va obliga pe noi sa ii alegem tot pe ei.
      Vreau sa zic alegerile locale se fac pe liste de partid, adica niste indivizi oarecare fara nici o legatura cu comunitatea pe circa vine sa o reprezinte, se fac placuti prin linguseli, bani si alte mizerii penale pe langa sefii de partid. Sefii astia de partid, adica tot nenica asta, se pune primul pe lista de partid. Mai pune si niste lingai sau finantatori de-ai lui pe lista si apoi o prezinta electoratului. Electoratul nu poate sa voteze decat ce a pus seful de partid pe lista, adica electoratul nu va vota in sensul de a alege liber ci va sustine alegerea facuta de seful de partid. El alta alternativa nu are. Ar mai putea sa voteze o alta lista a unui alt partid dar si aici sunt pe lista numai lingai si afaceristi agreati de alti sefi de partide, adica tot niste hoti. Si asa noi, la alegeri, vom fi pusi in situatia de a sustine hoti. Ei odata ajunsi pe functii ne vor baga pe gat ca ei sunt reprezentativi, ca ei au fost alesi, ca ei sunt buni si au sustinerea cetatenilor. In realitate ei sunt niste slugute ale sefului de partid puse pa capatuiala, pe furat, vrajit, manipulat etc. in dispret total fata de nevoile cetateanului.
      In sistemul actual electoral noi nu vom putea scapa de ei.
      Mai intai va trebui sa scapam de actualul sistem electoral si sa implementam unul corect. Va fi greu fiindca ei se vor opune, pentru ca ei sunt singurii care pot modifica sistemul pe procedurile ordinare.
      Cred ca acum este momentul sa se faca presiune pentru schimbarea sistemului.
      Acesta odata schimbat va trebui sa poata sa ne dea o sansa sa ne recapatam tara pe care smecherii astia ne-au furat-o, au vandut-o pe nimic, o mulg de toate resursele si isi bat joc de populatie.

      Raspunde
  4. la cum arata individul asta , ori e futut in cur , ori are acasa o plantatie de canabis !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.