Pietonii indisciplinați, vânați de Poliția Locală. Zeci de persoane au fost amendate

Pietonii indisciplinați, vânați de Poliția Locală. Zeci de persoane au fost amendate

În doar câteva ore, polițiștii locali au amendat câteva zeci de persoane pentru travesarea unui drum public prin loc nepermis.

„În doar câteva ore, polițiștii locali din cadrul serviciilor de ordine publică și circulație au identificat câteva zeci de situații de traversare a drumului public prin loc nepermis. S-a acționat preponderent în zona centrală a orașului, unde intensitatea traficului rutier, coroborată cu frecvența apariției pietonilor indisciplinați, îi expune adesea pe aceștia producerii unor accidente. Dincolo de aplicarea amenzilor, acțiunile patrulelor respective vizează, în principal, descurajarea unei conduite ce pun în pericol viața și integritatea arădenilor, sens în care polițiștii locali le recomandă pietonilor: să respecte semnificația elementelor de semnalizare rutieră (indicatoare/semafoare); să traverseze numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de stradă. În niciun caz prin fața sau spatele autovehiculelor oprite; să utilizeze cel mai scurt traseu pentru a traversa, respectiv perpendicular pe axul drumului; să ia în considerare vizibilitatea de care dispun șoferii pentru a observa angajarea pietonului în traversare și să ia în considerare timpul necesar pentru oprirea vehiculului din deplasare”, precizează reprezentanții Poliției Locale Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.