Florin Remețan, președintele PMP Arad, consideră că premierul Victor Ponta îşi fidelizează partenerii de alianţă şi asigură o reprezentare consistentă a puterii în Biroul Electoral Central, prin modificări neconstituţionale la Legea 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României. Mişcarea Populară va sesiza Avocatul Poporului, solicitându-i contestarea la CCR a ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a modificat această lege.
Una dintre modificările pe care le introduce ordonanţa de urgenţă face cadou UNPR şi PP-DD reprezentanţi de drept în Biroul Electoral Central. Astfel, ordonanţa introduce în lege precizarea că partidele şi formaţiunile parlamentare – cele care au dreptul la un reprezentant în BEC – sunt „partidele şi formaţiunile politice care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori care au candidat pe listele acestora sau pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele sau formaţiunile politice respective“.
„Anterior, noţiunea de partid parlamentar presupunea existenţa unui grup propriu în Parlamentul României, însă Guvernul Ponta a înlăturat acest obstacol pentru ca puterea să aibă, în toamnă, reprezentanţi în BEC de la UNPR şi PP-DD”, a declarat a declarat Florin Remețan, președintele PMP Arad.
Guvernul emite o ordonanţă pentru a-i servi propriilor interese și încalcă, în acelaşi timp, prevederile constituţionale, care interzic modificarea legislaţiei electorale în anul în care au loc alegeri, precum şi recomandările Comisiei de la Veneţia. „Reamintim, în acest sens, o decizie a CCR din anul 2012, când Curtea a arătat că modificarea legii votului uninominal, promovată atunci de USL, este neconstituţională pentru că încalcă principiul securităţii juridice, consacrat implicit de art.1 alin. (5) din Constituţie, întrucât modifică legislaţia electorală în anul în care au loc alegeri, iar această modificare are consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a procesului electoral şi a exercitării dreptului la vot”, a explicat Florin Remețan.
Lasă un comentariu