PNL Arad TACE și, prin asta, își APĂRĂ BĂTĂUȘII. VIDEO cu incidentul de la Sântana

Conducerea PNL Arad nu avut nici o reacție deși au trecut deja câteva zile de când un consilier liberal din Sântana a încercat să o agreseze fizic pe Oana Toma, consilier al USR PLUS, chiar în timpul ședinței Consiliului Local.

Asta în pofida faptului că Răzvan Anghel, președintele USR PLUS Arad, i-a solicitat lui Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, retragerea sprijinului politic pentru consilierul liberal în cauză.

„Este foarte îngrijorător să avem asemenea oameni în demnități publice. Politica se face demn, în slujba cetățeanului. Nu este firesc ca cineva să fie supus amenințărilor sau violenței fizice doar pentru că susține un alt punct de vedere. Înțeleg că domnul în cauză este profesor, ceea ce face și mai gravă ieșirea violentă din acea ședință. Suntem în fața unei crize majore de încredere a populației în clasa politică și în tot ceea ce ține de autoritatea statului. De aceea îi solicit de urgență lui Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, să retragă sprijinul politic consilierului Puia. O asigurăm pe colega noastră, Oana Toma, că munca pe care o depune la Sântana este apreciată și va avea toată susținerea noastră pentru ca pe viitor să nu mai fie expusă acestui tip de situații”, a transmis Răzvan Anghel, președintele USR Arad.

De remarcat, că ședințele Consiliului Local Sântana sunt transmise în direct pe internet. Acest demers, menit să asigure transparența actului administrativ, a scos la iveală, în ședința din 30 august, comportamentul violent al consilierului Silviu Cătălin Puia, care a fost oprit la timp de un alt consilier înainte de a-și pune în practică amenințările la adresa Oanei Toma.

  1. […] PNL Arad TACE și, prin asta, își APĂRĂ BĂTĂUȘII. VIDEO cu incidentul de la Sântana […]

    Raspunde
  2. […] o conferință de presă în care, pe fondul lipsei de reacție a conducerii PNL Arad vizavi de incidentul de la Sântana, a cerut premierului Nicolae Ciucă, președintele PNL, retragerea sprijinului politic al […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.