Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Roman, ing. Ioan Marin Crişan, a participat în perioada 26-27 iunie 2019 la Timişoara la sesiunea de instruire „Noţiuni elementare despre Politici Publice”, constând în împlicarea în procesul decizional şi în formularea de propuneri de politici publice alternative pentru problemele identificate la nivelul comunităţii.
Organizată de Institutul pentru Politici Publice Bucureşti, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), sesiunea a avut ca element principal asumarea creşterii calităţii procesului de fundamentare a deciziilor la nivelul a 103 municipii prin acţiuni concrete.
De exemplu, dezvoltarea unui pachet de instrumente prin care să se determine standardizarea etapelor ciclului de politici publice parcurs de o primărie și sub care aceasta nu va avea voie să adopte decizii publice.
Importantă este și instruirea personalului autorităţilor locale în folosirea acestor instrumente, dar și sprijinirea şi instruirea societăţii civile pentru a se implica în formularea şi promovarea de politici publice alternative la cele iniţiate de autorităţile publice.
„Pornind de la aceste obiective, partenerii urmăresc să determine profesionalizarea proceselor decizionale, de la conlucrarea cu reprezentanţii tuturor municipiilor astfel încât să beneficieze de tot pachetul de instrumente şi să înţeleagă importanţa parcurgerii etapelor necesare elaborării unei politici publice, până la acordarea de asistenţă tehnică”, declară preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Roman, Ioan Marin Crişan.
Prin rezultatele sale, proiectul contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei pentru Consolidarea Administraţiei Publice 2014-2020, cadrul de referinţă care orientează în prezent reforma aministraţiei publice din România.
Lasă un comentariu