Polițist arădean implicat într-un scandal, cercetat disciplinar

Polițist arădean implicat într-un scandal, cercetat disciplinar

Un polițist arădean este cercetat disciplinar în urma unui incident în care ar fi fost implicat în seara de 11 septembrie.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la incidentul din seara de 11 septembrie, Compartimentul de Relații Publice al IPJ Arad este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate de Compartimentul Control Intern, dispuse de conducerea I.P.J. Arad, a fost declanșată cercetarea disciplinară a polițistului implicat, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 360/2002, privind Statutul polițistului precum și a H.G. nr. 991/2005, privind Codul de Etică și Deontologie al Polițistului, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile care se impun. Inspectoratul de Poliţie Județean Arad se delimitează categoric de astfel de comportamente, fiecare abatere urmând a fi analizată și sancționată în conformitate cu prevederile legii.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Foto: Arhivă, carcater ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.