PREDICȚII SUMBRE pentru viitor din partea cercetătorilor din cadrul NASA: „Acum, nimic nu o mai poate opri”

PREDICȚII SUMBRE pentru viitor din partea cercetătorilor din cadrul NASA: „Acum, nimic nu o mai poate opri”

Predicţiile pentru viitor ale cercetătorilor de la NASA care studiază topirea învelişului de gheaţă de pe continentul nordic de peste 40 de ani sunt sumbre.

Gheţarii din Antarctica se topesc din cauza apelor oceanului, aflate în continuă încălzire.

Gheţarii din Marea Admundsen din Antarctica de vest s-au topit până în punctul în care nu mai pot fi salvaţi, au anunţat cercetătorii americani, precizând că topirea integrală a acestora va ridica nivelul mării cu 1,2 metri.

Topirea nordului îngheţat va ajunge în punctul maxim în aproximativ 80 de ani, au estimat cercetătorii, nivelul total al Oceanului Planetar putând să crească cu cel puţin 3 metri.

„Acum, nimic nu o mai poate opri. Singura limită este cea dată de legile fizicii, ce stabilesc cât de repede se poate topi gheaţa”, spun oamenii de știință.

Cauzele care au dus la creşterea temperaturilor, şi implicit la topirea accelerată a Antarcticii, sunt gazele de seră şi gaura din stratul de ozon de deasupra Polului Nord.

Conform oamenilor de ştiinţă, calota de gheaţă care acoperă Antarctica are o vechime de 52 milioane de ani.

Foto: newrepublic.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.