Premieră în România: Aradul are regulament pentru suprafața minimă de spațiu verde

Premieră în România: Aradul are regulament pentru suprafața minimă de spațiu verde

Regulament în premieră în România: Aradul ar putea ajunge în topul orașelor cu cel mai mult spațiu verde pentru noile construcții.

Toate noile construcții de locuințe sau magazine din Arad vor fi înconjurate de mai mult spațiu verde. În premieră pentru România, Consiliul Local din Arad a adoptat, astăzi, un regulament inițiat de USR pentru asigurarea unei suprafețe minime de spații verzi pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului.

Aradul devine astfel primul municipiu din România care adoptă un astfel de regulament.

,,Ne-am săturat să vedem blocuri noi construite cu doar un petec de spațiu verde, iar cele mai multe proiecte de tip PUZ pe care le-am văzut până acum în consiliul local prevedeau foarte puțin spațiu verde. Prin acest proiect, Aradul poate deveni lider național și se aliniază la standardele europene în ceea ce privește spațiile verzi”, spune consilierul local USR Dorian Curcanu.

,,Concret, noile construcții vor fi realizate la total alt standard, iar accentul se va pune atât pe cantitate, cât și pe calitatea spațiului verde. Mai mult spațiu verde va înseamna îmbunătățirea calității aerului respirat, reducerea încălzirii excesive produse de suprafețele pavate sau asfalt și reducerea poluării”, precizează consilierul local Daniela Săbău.

Concret, ce noutăți aduce regulamentul USR:

• dacă până acum se prevedeau 2 mp de spațiu verde pe locuitor, prin noul regulament, blocurile noi din Arad vor avea 25% spațiu verde din suprafața totală a parcelei, un arbore la 50 mp de spațiu verde, 25% suprafață acoperită cu plante perene din suprafața minimă de spațiu verde și un arbore la minim 10 locuri de parcare.

• modificari apar și la clădirile comerciale. Dacă până acum la orice hypermarket construit, spatiul verde era de 5%, de acum încolo spațiul verde va inseamna 15% din parcela și 1 arbore la 4 locuri de parcare.

• în ceea ce privește locuințele unifamiliale, noul regulament va cere 35% suprafață minimă de spațiu verde din parcelă.

De asemenea, majoritatea tipurilor de construcții vor avea un procent superior de spațiu verde din parcelă, față de cele specificate în HGR Nr. 525 din 27 iunie 1996.

Proiectul regulamentului a fost depus fix în urmă cu un an de zile, pe 26 octombrie 2021, dar a fost tergiversat de primarul Călin Bibart și majoritatea din Consiliul Local, menționează reprezentanții USR Arad.

Ideea regulamentului a apărut în contextul în care toate PUZ-urile se construiesc pe baza Hotărârii de Guvern 525/1996, care nu a mai fost modificată de peste 25 de ani și prevede destul de puțin spațiu verde.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.