PREMIERĂ la Arad: Staţie de COMPOSTARE a deşeurilor organice, inaugurată de FCC Environment (GALERIE FOTO)

PREMIERĂ la Arad: Staţie de COMPOSTARE a deşeurilor organice, inaugurată de FCC Environment (GALERIE FOTO)

Compania FCC Environment România a marcat în cursul zilei de luni, 19 noiembrie 2018, două evenimente importante.

Astfel, FCC Environment şi reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Județul Arad au inaugurat noua „Stație de Compostare în Tunel Arad”. Toți cei prezenți la inaugurare au avut parte de o scurtă demonstrație asupra modului de operare al stației, dar au primit și detalii despre compost în general.

Totodată, FCC Environment – Partenerul tău în managementul deșeurilor a sărbătorit 15 ani de activitate în România, în cadrul unui Networking Lunch, care a avut loc la Hotel Continental.

La evenimentul de inaugurare al stației de compostare în tunel, dar și la sărbătorirea celor 15 ani de activitate au participat Iustin CIONCA, președinte al Consiliul Județean Arad, Gabriela CHIRICHEU, directorul executiv DPD al CJA, István NÉMETH, manager regional România – Ungaria – Serbia al FCC Environment CEE, Florian POP, director general al FCC Environment România și Andrei POPESCU, manager al Proiectului „Stație de Compostare în Tunel Arad”. Alături de aceștia au fost prezenți parteneri, clienți, dar și furnizori ai companiei FCC.

„În primul rând, dorim să mulțumim tuturor celor care au fost azi alături de noi, atât autorităților, cât și partenerilor și clienților noștri. De 15 ani, suntem un partener de încredere în ceea ce privește managementul deșeurilor din cadrul județului Arad și ne dorim să păstrăm această tradiție. Cu toții înțelegem importanța reciclării și a reducerii cantităților de deșeuri spre a fi depozitate. De aceea, compania FCC, dorește prin experiența pe care o are la nivel de grup, dar și local, să opereze această stație într-un mod cât mai eficient”, a declarat Florian POP, directorul general al Companiei FCC.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.