Primăriile se pot ÎMPRUMUTA de la Ministerul Finanțelor

Primăriile se pot ÎMPRUMUTA de la Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a anunțat că acordă împrumuturi unităților administrativ-teritoriale.


Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/28.07.2021 privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară, de la Ministerul Finanțelor, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 630.000,00 mii lei.

Sumele astfel contractate pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute, respectiv, pentru:
– asigurarea refinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor;
– asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programe naționale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor;
– asigurarea finanțării investițiilor  publice locale;

Unitățile administrativ-teritoriale pot contracta astfel de împrumuturi numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin (3) din Legea 273/2006, cu modificările și completările ulterioare și numai dacă la data depunerii documentației nu prezintă restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.

Termenul limită de depunere la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, respectiv la Administrațiile județene ale finanțelor publice din subordine a documentelor pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 1 noiembrie 2021.

Documentele în baza cărora se acordă împrumutul, cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate şi reflectare a sumelor în bugetul instituțiilor publice vor fi stabilite prin Ordin al Ministrului Finanțelor în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.