Primarul Gheorghe Falcă va iniția o campanie de STRÂNGERE DE SEMNĂTURI. Despre ce este vorba

Primarul Gheorghe Falcă va iniția o campanie de STRÂNGERE DE SEMNĂTURI. Despre ce este vorba

Primarul municipiului Aradul, Gheorghe Falcă, a anunțat joi, 21 decembrie 2017,  că anul viitor va iniția o campanie de strângere de semnături pentru susținerea proiectului privind amenajarea unei parcări subterane în Piața Avram Iancu.

Anunţul a fost făcut la scurtă vreme după încheierea  şedinţei publice extraordinare în care proiectul referitor la aprobarea actualizării studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a proiectului „Amenajare parcare subterană Piața Avram Iancu din municipiul Arad” nu a întrunit numărul necesar de voturi „Pentru”.

Consilierii PSD au votat împotrivă ca Aradul să înceapă procedura de concesiune a unei parcări subterane în P-ța Avram Iancu, o parcare cu două nivele și cu peste 400 de locuri pentru mașini. Cred că anul viitor va trebui să facem o campanie de strângere de semnături pentru a forța mâna acestor consilieri să respecte atât orașul cât și cetățenii municipiului Arad. Trebuie să vă aduc aminte că PSD-ul în urmă cu doi ani a votat acest studiu de fezabilitate, deci a fost de acord să cheltuim banii pentru acest studiu, iar acum nu este de acord să mergem mai departe cu acest proiect important!, a declarat primarul Gheorghe Falcă după încheierea ședinței de consiliu.

Potrivit studiului de fezabilitate, proiectul vizează realizarea unei parcări subterane cu o capacitate de 588 locuri de parcare, iar la nivelul 0 al pieţei s-a studiat realizarea unei suprafeţe pietonale, fără intersecţii, cu circulaţia carosabilă pe întreaga suprafaţă a Pieţei Avram Iancu. Parcarea va avea patru accese, circulaţia carosabilă va fi deviată în zona vestică a pieţei cu traversarea ei prin subteran. Toată suprafaţa pieţei inclusiv zona de circulaţie a tramvaielor urmează să fie  finisată cu dalaj decorativ, informează municipalitatea.

  1. Cine mai da doi bani pe vorbele demolatorului falca e prost !

    Raspunde
  2. Dupa „succesul ” cu pistele de biciclete, cu monumentul unirii, cu parcul Eminescu, cu piata catedralei ,se pare ca vana de inspiratie a edilului s-a cam secatuit si a revenit la ce credea ca stie mai bine . Parcari. Nici de data asta nu-l cred.

    Raspunde
  3. Oare s-a facut un studiu despre cate masini vor dori sa se parcheze acolo sau e o alta cheltuiala gen”piste de biciclete”pe care se plimba porcii in Alfa,iar prin centru sunt permanent ocupate de masini.Biciclistii oricum circula pe trotuare,cu sau fara piste.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.