PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Manifestări educative în cadrul Festivalului Logos, „Arte și Har” de la Arad

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Manifestări educative în cadrul Festivalului Logos, „Arte și Har” de la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc în cadrul manifestărilor educative interdisciplinare ale Festivalului internațional Logos „Arte și Har”, marți, 24 mai 2016, la Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului, o conferință publică cu titlul:„Iubire, mituri și realități”, susținută de Părintele Meletios Zacharopoulos Charalampos din Grecia.

În cadul conferinței sale publice Părintele Meletie a afirmat faptul că „astăzi trăim într-un context cultural care nu favorizează raporturile umane profunde şi dezinteresate, ci, dimpotrivă, induce deseori la închiderea în sine, la individualism, la a lăsa să prevaleze egoismul care este în om. Dar inima omului este prin natura sa sensibilă la iubirea adevărată la care nu este ușor să ajungem, după cum nu este uşor să facem din viaţa noastră ceva frumos şi măreţ, este provocator, dar cu Hristos totul este cu putință. Iubirea lui Hristos faţă de noi este o realitate esențială pentru viaţă, iar prin ea cunoaștem cine este Dumnezeu şi cine suntem noi. Prin iubire cunoaștem cine este și cum este Dumnezeu: Dumnezeu este iubire, există ca iubire și se cunoaște ca iubire”. În continuare Părintele Meletie a subliniat că „iubirea este un cuvânt primordial, expresie a realităţii primordiale, ce nu se poate aborda simplu, astfel încât cuvântul iubire trebuie reluat, purificat şi readus la strălucirea sa originară, pentru ca să poată lumina viaţa umană şi să o ducă pe calea cea autentică. Iubirea este o realitate complexă, dar care cuprinde totalitatea existenţei, în toate dimensiunile sale. Nu ar putea să fie altfel, deoarece ea promite ceva măreț și desăvârșit, iar conținutul ei este peren, iubirea vizează veșnicia”.

Părintele Meletie are o experiență teologică și științifică europeană în mai multe facultăți de teologie, psihologie și psihoterapie din Franța, Anglia și Grecia, experiență întregită cu activitatea sa pastoral-misionară de excepție la Cambridge (fiind hirotonit preot de mitropolitul Anthony Bloom of Sourozh),unde a desfășurat o activitate didactică și pastorală timp de 10 ani, până la revenirea sa în Grecia, în Mitropolia de Ilios, unde a fost ierokirikas pentru 250 de parohii. Din 2001 activează în Mitropolia de Syros, Tinos, Andros, Kea and Milos, coordonând „Centrul de îngijire și terapie pentru familii”, specializându-se pe terapia de grup, preocupat de pastorația și educația tineretului, precum și de formarea permanentă a preoților. Activitatea sa pastoral-misionară de excepție în Mitropolia de Syros, una dintre cele mai dinamice și prezente mitropoliei ortodoxe în societatea elenă, este întregită de activitatea sa științifică de psihologie și psihoterapie în Atena.

Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator proiect

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.