Programul manifestărilor organizate de Ziua României la Arad

Programul manifestărilor organizate de Ziua României la Arad

Ziua Națională a României, 1 Decembrie, va fi marcată în Municipiul Arad printr-o serie de ceremonii militare și religioase.

Acestea se vor desfășura în locuri de mare însemnătate pentru istoricul evenimentelor petrecute acum 101 ani.

„Instituția Prefectului împreună cu instituțiile partenere asigură și în acest an organizarea ceremoniilor omagiale cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, în semn de apreciere a marelui act istoric al unirii tuturor românilor într-o singură țară, dar și al contribuției celor trei corifei arădeni ai unirii în realizarea dezideratului unificator al poporului român. Îi invit pe toți arădenii să participe de Ziua Națională a României la aceste ceremonii solemne, care ne aduc aminte de marii noștri înaintași dar și de evenimentele petrecute acum 101 ani chiar aici, la Arad. La mulți ani tuturor românilor, la mulți ani arădeni!”, a declarat Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea.

 

PROGRAM 1 DECEMBRIE 2019:

Orele 08.00 – 08.40 – Ceremonia militară și religioasă la „Crucea Martirilor Unirii”, Parcul Mihai Eminescu

• Primirea oficialităţilor

• Prezentarea Onorului

• Salutul Drapelului de Luptă

• Intonarea Imnului Național al României

• Oficierea serviciului religios de către Înaltpreasfinția Sa Părintele Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad și preotul militar al Garnizoanei Arad

• Depuneri de coroane și jerbe de flori

Orele 08.40- 09.00 – Deplasare către Platoul Palatului Administrativ Arad

Orele 09.00- 10.00 – Ceremonia militară în fața Palatului Administrativ Arad

• Prezentarea Onorului și Salutul Drapelului de Luptă

• Intonarea Imnului Național al României

• Alocuțiuni – Mesajul Prim-ministrului României

• Defilarea efectivelor și a tehnicii de luptă/intervenție aparținând Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică

Orele 10.00- 10.30 – Deplasare la mormintele ,, Corifeilor Marii Uniri” ”: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu din Cimitirul Eternitatea

Orele 10.30 – 11.10 – Ceremonial militar și religios, depuneri de coroane și jerbe de flori la mormintele „Corifeilor Marii Uniri”: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu din Cimitirul Eternitatea

• Primire oficialităţi

• Salutul Drapelului de Luptă

• Intonarea Imnului Național al României

• Oficierea serviciului religios de către preotul militar al garnizoanei

• Depuneri de coroane și jerbe de flori

Orele 18.00 – 19.00 – Retragerea cu torțe a militarilor Batalionului 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.