Proiecte pentru extinderea rețelei de gaz în localitățile Pecica, Iratoșu și Dorobanți

Proiecte pentru extinderea rețelei de gaz în localitățile Pecica, Iratoșu și Dorobanți

Rețeaua de gaz va fi extinsă în localitățile Pecica, Iratoșu și Dorobanți.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat certificatul de urbanism pentru dezvoltarea rețelelor de gaz din orașul Pecica și comunele Iratoșu și Dorobanți. În urma acestui act, cele trei primării vor putea finaliza Studiul de Fezabilitate pentru extinderea rețelei de gaz în localitățile Sederhat, Turnu (aparținând de Pecica), Iratoșu, Variașu Mare, Variașu Mic (aparținând de Iratoșu) și Dorobanți. Cele trei comunități arădene doresc să depună acest proiect pentru a fi finanțat din fonduri europene, prin POIM (Programul Operațional de Infrastructură Mare).

„Îndemn toți primarii să acționeze cât mai urgent pentru realizarea documentației tehnice de extindere a rețelei de gaz și îi felicit pe cei care au făcut deja acest demers. Consiliul Județean Arad acordă tot sprijinul și se declară partener oricărui proiect care ajută la dezvoltarea județului. Extinderea rețelei de gaz înseamnă nu doar o utilitate tot mai necesară în actualul context economic, dar și un confort sporit pentru locuitori”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.