Proiectul Avant-Garde by Darius & Adelina, lansat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Proiectul Avant-Garde by Darius & Adelina, lansat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a găzduit, joi, 26 aprilie, evenimentul de lansare al Avant-Garde by Darius & Adelina, eveniment care a marcat o nouă etapă în ceea ce priveşte viitorul educaţiei antreprenoriale din România, bazată pe colaborarea strânsă dintre iniţiativele independente şi mediul academic.

Ambiţia celor doi fondatori ai Asociației Avant-Garde Solutions România, Adelina Ghilea și Darius Țenț, de a investi în mod corect şi sănătos în educaţia antreprenorială s-a concretizat sub forma acestui concept care propune o serie de emisiuni audio (podcast-uri) pe teme de business și antreprenoriat menite să îi educe, informeze și pregătească pe toți aceia care doresc să intre în mediul de business, un mediu care este extrem de dur și neiertător.

Experienţa lor ca specialişti în domeniile de jurnalism, business şi consultanţă i-au motivat să creeze materiale de consum deştept prin care să ofere lecţii practice extrase din conversaţii pertinente realizate cu antreprenori ai căror experienţă este adânc ancorată în realitate.

„În mod surprinzător, am descoperit că mediul antreprenorial arădean este foarte deschis înspre inițiativa noastră şi deci astfel am ales Aradul ca fiind orașul gazdă pentru lansarea oficială a acestui proiect”, au împărtășit cei doi fondatori.

Evenimentul s-a defăşurat sub o formă dinamică care a cuprins participarea unor oameni de calibru atât în domeniul academic cât şi cel de business.

În introducerea evenimentului, prof.univ.dr. Aurel Ardelean, a salutat iniţiativa celor doi şi a adus un mesaj din partea Universităţii accentuând valoarea unor asemenea colaborări.

Arh. Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Arad, a urmat cu o prelegere, explicând activitatea instituţiei pe care o reprezintă, cât şi importanţa unui networking sănătos generat de un asemenea mecanism.

Cei doi moderatori, Adelina şi Darius, au exemplificat modele de emisiuni prin două interviuri realizate cu conf.univ.dr. Sebastian Văduva, decan al The Griffiths School of Management and IT din cadrul Universității Emanuel, Oradea; și cu conf.univ.dr. Andrei Anghelina, prorector strategie resurse umane, administraţie şi relaţia cu mediul economico-social al UVVG, Arad. În primul interviu s-a discutat despre nevoia de consultanţă specializată în dezvoltarea business-urilor, iar în cel de-al doilea s-a dezbătut nevoia studiului şi a specializării oferite de mediul academic pentru a evolua sănătos ca şi antreprenor.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune deschisă de întrebări şi răspunsuri cu toţi invitaţii vorbitori.

Mai multe detalii despre acest proiect pot fi accesate la http://www.avantgardesolutions.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.