Proiectul „Culori şi zâmbete” iniţiat de Poliţia Locală a ajuns la final

Proiectul „Culori şi zâmbete” iniţiat de Poliţia Locală a ajuns la final

Proiectul „Culori şi zâmbete” iniţiat de Poliţia Locală Arad a ajuns la final. Reprezentanții instituțiilor care au fost implicați în acest proiect au vorbit astăzi, într-o conferință de presă despre ceea ce s-a realizat.

Acest proiect a vizat înfrumuseţarea spaţiilor de depozitare a deşeurilor prin colorarea platformelor gospodăreşti din cartierele municipiului de către elevii  și studenții voluntari, alături de elevi aflaţi sub o formă de protecţie socială, sub coordonarea artistului plastic Sabin Chintoan și a Nicoletei Belean de la Poliția Locală Arad.  În total în cadrul acestui proiect premiat la nivel naţional cu suma de 7500 lei au fost colorate 14 platforme gospodărești. Acestea sunt situate în cartierele Aurel Vlaicu, Grădişte, Confecţii, pe Calea Victoriei şi pe malul Mureşului.

Suma de bani destinată realizării proiectului a fost primită din partea Asociației CRIES Timișoara, în urma unei competiții naționale de proiecte. „Culori șI zambete” a fost jurizat de o echipă de evaluatori independenți din capitală, alături de alte 10 proiecte înscrise în competiţie de Grupurile locale de acțiune din Timișoara, Oradea, Cluj Napoca, Sibiu și București, condițiile de eligibilitate fiind bine determinate.

„Culori şi zâmbete” a fost implementat de Poliţia Locală Arad, în parteneriat cu Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Fundaţia ProPrietenia, Şcoala Generală „Aron Cotruş” şi Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”.

„Obiectivele principale au fost conştientizarea populaţiei asupra importanţei păstrării curăţeniei în oraş şi responsabilizarea asupra mediului înconjurător în ceea ce priveşte protecţia acestuia. Mă bucur că s-a înțeles acest lucru, iar acolo unde platformele au fost colorate, oamenii aruncă resturile menajere doar în container. Dorim ca în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad să colorăm toate platformele gospodărești din oraș”, a declarat Viorica Graur, director al Poliției Locale Arad.

Toți cei care au participat la proiectul „Culori şi zâmbete” au primit diplome.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.