Lucruri nemaiauzite despre societăţile secrete care au creat lumea modernă

Lucruri nemaiauzite despre societăţile secrete care au creat lumea modernă

De-a lungul vremii, s-au spus multe despre lumea modernă, teoria cea mai răspândită fiind aceea că ea este condusă de o organizaţie secretă numită Illuminati, iar oamenii sunt doar nişte marionete în mâinile ei. Dar aceasta nu este singura organizație secretă care a existat vreodată, ci doar cea despre care nu se ştiu prea multe lucruri.

Site-ul Listverse face o trecere în revistă a celorlate câteva societăți secrete care au existat de-a lungul epocii contemporane, printre acestea numărându-se grupul Carbonari, Uniunea Salvării sau Germanenorden.

Pe fondul frământărilor din Europa, de la începutul secolului al XIX-lea, a luat ființă societatea secretă Carbonari, despre care se spune că ar fi fost a ramură a Masoneriei, ea având ceremonii de iniţiere, simboluri şi ierarhii similare faimosului grup secret.

Societatea Carbonari a numărat mai mult de 60.000 de membri, ea fiind cea mai mare societate secretă din Italia acelor vremuri. În timpul acesteia, s-a realizat unificarea celor două Sicilii.

Republica Dominicană îşi datorează existența ca ţară unei societăţi secrete denumită La Trinitaria sau Trinitatea, fondată în iulie 1838. Insula spaniolă a fost sub jurisdicţia haitiană din 1822.

Cei care şi-au dorit independența insulei şi-au găsit în Juan Pablo Duarte, un lider, care este numit tatăl Republicii Dominicane.

El împreună cu alte 8 persoane au fondat La Trinitria. Grupul a încercat să organizeze o revoluţie în 1843, dar au eşuat. Însă, a doua revoltă din 1844 a dus la declararea independenţei insulei.

Societatea secretă germană din secolul al XX-lea Germanenorden credea cu tărie în superioritatea rasei ariene, iar în anul 1916 a adoptat zvastica drept simbol. Ea a fost, de altfel, și o societate anti-semită.

În 1918 grupul s-a transformat în Societatea Thule sub conducerea lui Rudolf von Sebottendorff. Activitatea grupării a ajutat la înfrângerea comunismului în 1919, transformându-se apoi în Partidul German al Muncitorilor.

Organizaţia sârbă cunoscută sub numele de Mâna Neagră a fost formată pe 9 mai 1911 cu scopul de a lupta împotriva dominaţiei otomane, iar în doar câţiva ani ea a adunat mai mult de 2.500 de membri. A fost condusă de colonelul Dragutin Dimitrievic care, în anul 1914, a venit cu un plan de asasinare al arhiducelui Franz Ferdianand, ceea ce a dus la declanşarea Primului Război Mondial.

Imperiul rus s-a prăbuşit în 1917, dar seminţele revoluţiei au fost sădite cu aproape 100 de ani în urmă. Răscoală din 1825 a ridicat 3.000 de trupe rebele care au încercat să cucerească Palatul de iarnă şi să-l dea jos pe țarul Nicolae I. Rebeliunea a fost înnăbuşită, dar ea a schimbat Rusia.

Țarul a înfiinţat o reţea de spionaj pentru a monitoriza populaţia şi a cenzura presa şi educaţia. Revolta din decembrie 1825 a fost organizată de Uniunea Salvării. Societatea şi-a schimbat ulterior denumirea în Uniunea Bunăstării.

Regatul Hawaii s-a format la începutul secolului al XIX-lea, dar a durat mai puţin de 100 de ani, până când a devenit parte a Statelor Unite. Căderea acestuia a fost cauzată de o organizaţie cunscută sub numele de Liga din Hawaii, alcătuită din 200 de americani şi europeni bogaţi, nemulţumiţi de regele Kalakaua.

În 1887 societatea secretă a elaborat o constituţie scrisă de Lorrin Thurston. Un grup paramilitar denumit Honolulu Rifles a devenit cel mai important aliat al Ligii. În 1893, ei au răsturnat-o pe regina Liliuokalani. Pentru câţiva ani, Hawaii a fost republică, dar o ultimă revoluţie a condus la integrarea sa în SUA în anul 1898, iar în 1959 avea să devină al 50-lea stat al Statelor Unite.

 

Foto: davidicke.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.