PSD: „Falcă şi ACL au început campania murdară!”

PSD: „Falcă şi ACL au început campania murdară!”

Materialele electorale ale candidatului PSD la preşedinţia României, Victor Ponta, au fost vandalizate în mai multe zone ale oraşului, susţin social-democraţii într-un comunicat de presă. „La adăpostul nopţii, adversarii politici de la ACL au tăiat şi distrus mai multe bannere. Este o acţiune tipică pentru Gheorghe Falcă, politicianul care demonstrează din nou că a dobândit de la Traian Băsescu un comportament dictatorial şi intolerant. Constatăm că acest tip de comportament este transmis acum lui Klaus Iohannis şi echipei sale de campanie. În timp ce pretind un comportament corect şi european pentru candidatul lor, dovedesc în realitate agresivitate, lipsă de respect pentru adversari şi incorectitudine faţă de arădenii care trebuie să fie corect informaţi. Iată că „lucrul bine făcut” nu este de fapt un bine pentru cetăţeni, este un simplu slogan în spatele căruia se ascund oameni fără caracter, care nu sunt dispuşi să promoveze şi să apere valorile democratice”.

„Gheorghe Falcă, care a acaparat în întregime ACL la Arad, demonstrează că nu a înţeles nimic din mesajul pe care i l-au transmis arădenii în ultimii ani. Este o nouă campanie electorală murdară, în care foloseşte sume enorme de bani nu doar pentru propagandă mincinoasă, ci şi pentru distrugerea materialelor electorale ale contracandidaţilor. Acest tip de comportament megaloman şi abuziv a fost deja sancţionat de arădeni, care au dat la ultimele alegeri un vot masiv pentru PSD şi va fi sancţionat din nou, în data de 2 noiembrie. PSD promovează o campanie electorală corectă. Punem accent pe dialogul cu oamenii şi pe difuzarea unor materiale prin mijloace legale şi respectând regulile bunului simţ. Pe noi ne avantajează o dezbatere corectă cu privire la ceea ce facem pentru români şi cu privire la proiectul de ţară al lui Victor Ponta. Ne bazăm pe ideile noastre, care sunt bine primite de cetăţeni, nu pe distrugerea materialelor afişate de alţi candidaţi. Le cerem tuturor competitorilor în această campanie să dea dovadă de respect pentru arădeni, pentru lege şi pentru minimele reguli de respect reciproc cerute de o competiţie democratică”, mai susţin social-democraţii.

  1. falca face ce stie el mai bine adica distruge

    Raspunde
  2. Falca nu se demite in acest fel!
    Daca as vorbi de distrugere, atunci m-as referi la PSD=PCR care distruge tot ce atinge.
    ARADUL NU E AL COMUNISTILOR!
    Cei care-i sustin pe PCR=PSD-isti nu sunt din Arad!
    Recomand intoarcerea la origini!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.