„Războiul” subprefecților se duce în culise. Cine vizează sau visează funcțiile

„Războiul” subprefecților se duce în culise. Cine vizează sau visează funcțiile

Cele două funcții de subprefect agită apele în interiorul partidelor cărora le revin conform înțelegerii din coaliția aflată la guvernare.

Astfel, în USR PLUS există un diferend în aceste zile în ceea ce privește persoana care ar urma să ocupe funcția. Pe scurt, conducerea USR l-a propus pe Vasile Cătană în timp ce PLUS o susține pe Laura Sărăndan. Vasile Cătană este contestat pe motiv că ar fi (fost) „pesedist” iar Laura Sărăndan că „nu e de-a noastră” (adică de la USR).

Dincolo, la PNL, care „deține” ce-a doua funcție de subprefect, lucrurile sunt ceva mai liniștite. În primul rând, pentru că funcția e ocupată deja, încă de pe vremea Guvernului Orban, de Olimpia Popa. Elegantă și discretă, Olimpia Popa are toate șansele să continue, deși în PNL ar fi și alți doritori, desigur. E greu de crezut, însă, că am putea asista la o schimbare aici.

Așadar, mai rămâne să se pună de acord cei de la USR PLUS pentru a fi completă viitoarea echipă din fruntea Instituției Prefectului. La care se va mai adăuga un secretar general, dar asta este o altă discuție…

P.S. Așa cum se cunoaște deja, prefect ar urma să fie numit Tóth Csaba, de la UDMR.

 

  1. usr n-au oameni competenti sunt un fel de aur

    Raspunde
  2. Anonimul liberal isi da si el cu parerea in ziare ca la partid nu i se da voie sa vorbeasca :)))

    Raspunde
  3. […] din USR PLUS au pus capăt diferendului în ceea ce privește desemnarea persoanei care să fie subprefect al […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.