Razie de amploare a polițiștilor în cinci orașe din județ

Razie de amploare a polițiștilor în cinci orașe din județ

În perioada 7 – 8 iulie, polițiștii orașelor Ineu, Chișineu – Criș, Pâncota, Curtici și Sebiș au desfășurate mai multe acțiuni în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei.

Acțiunile au fost desfășurate cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad și au avut drept scop menținerea unui climat de ordine și liniște publică și reducerea riscului rutier.

În cadrul activităților au fost legitimate 503 persoane și verificate 416 autovehicule.  21 de persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea clarificării unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, etc.), acestea fiind amprentate și fotografiate de polițiștii criminaliști.

Au fost aplicate 311 sancțiuni contravenționale, în valoare de 100.350 de lei. 157 de persoane au fost testare cu dispozitivele DrugTest/alcooltest. Au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.

Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.