Record de vizitatori la Agromalim! Peste 15.000 de persoane au vizitat târgul

Record de vizitatori la Agromalim! Peste 15.000 de persoane au vizitat târgul

Numărul vizitatorilor la „Agromalim 2016”, târgul de agricultură organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, a crescut cu aproximativ 8 la sută față de ediția precedentă.

Managerul târgului, Cimi Enache, a centralizat biletele de intrare și invitațiile activate de vizitatori, care însumează 15.055 de persoane! Astfel, Agromalim își reconfirmă statutul de cel mai important eveniment în domeniul agriculturii, organizat în vestul României.

„Există un «prag psihologic» pe care noi ni l-am stabilit și de ani de zile facem eforturi susținute să îl atingem. Chiar dacă doar cu foarte puțin, dar l-am depășit! Suntem la peste 15.000 de vizitatori, cu un vârf în zilele de sâmbătă și duminică. Vineri, activitatea a fost concentrată pe conferințele de specialitate și am avut șansa unor lectori excepționali, nume importante chiar la nivel european. Iar faptul că joi, la deschiderea oficială, un număr mare de oficialități de la Ministerul Agriculturii au venit la Agromalim a confirmat atenția de care se bucură evenimentul nostru până și la București”, a declarat Cimi Enache.

La târg au fost prezente delegații din Ungaria și Serbia, iar CCIA Arad a fost invitată la evenimentul similar organizat la Novi Sad. Conducerea Centrex (Centrul European al Organizatorilor de Târguri) a fost bine reprezentată de o parte a conducerii din Budapesta, sugerând direcții viitoare de acțiune pentru Expo Arad.

„Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad le mulțumește tuturor participanților, partenerilor, vizitatorilor și oficialilor care au contribuit la succesul Agromalim 2016. Împreună am reconfirmat statutul de cel mai important eveniment din domeniul agricol în vestul țării! Vă mulțumim și contăm pe susținerea dvs. și la Agromalim 2017!” – a subliniat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.

Următorul târg organizat de Camera de Comerț, Agricultură și Industrie a județului Arad va fi ArMedica, în perioada 3 – 5 noiembrie. În data de 20 octombrie, la Expo Arad va avea loc prestigiosul eveniment anual „Gala Premierii Mediului de Afaceri Arădean – Topul Firmelor”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.