Mihai Paşca, secretar de stat în Ministerul Justiției, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că ministerul pe care-l reprezintă a lansat în dezbatere publică Proiectul Strategiei Naţionale pentru perioada 2021 – 2025 privind recuperarea creanțelor provenite din infracţiuni.
La conferință au mai fost prezenți Stelian Ion, ministrul Justiției, și Cornel Cinescu, directorul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Agenția stă în centrul acestei strategii și va deveni principalul instrument în această luptă.
„O justiţie în care chiar dacă se ajunge la tragere la răspundere şi închisoare, banii furaţi, rămân furaţi, iar paguba rămâne, este o justiție doar pe jumătate eficientă. Încă suntem departe de un procent bun de recuperare a acestor prejudicii. Una dintre priorităţile echipei de la Ministerul Justiţiei este schimbarea acestei situații iar instrumentul la îndemâna noastră este ANABI. Prin noua strategie ne propunem: printre altele accentuarea identificării activelor în jurisdicţii străine, administrarea şi, unde e cazul, valorificarea anticipată a bunurilor indisponibilizate, implicarea ANABI în fazele incipiente ale investigaţiilor, accesul imediat la informația relevantă pentru luarea măsurilor asigurătorii, formarea unor echipe polivalente de specialişti şi lărgirea sferei în care acestea pot acţiona”, a declarat Mihai Paşca.
Potrivit acestuia, „se are în vedere reutilizarea sumelor confiscate prin înfiinţarea unui Fond Naţional de Prevenire a Criminalităţii care va fi folosit pentru educaţia juridică, pentru protecţia victimelor infracţiunilor şi pentru sprijinirea capacităţilor logistice şi administrative ale instituţiilor care identifică şi valorifică produsul infracţiunilor. Bugetul estimat pentru punerea în practică a strategiei este de 30 de milioane de euro, bani proveniţi din fonduri nerambursabile, fonduri cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi din bugetul de stat”.
De remarcat, că secretarul de stat arădean coordonează activitatea ANABI conform delegării acestei atribuții de către ministrul Stelian Ion.
Lasă un comentariu