Restaurante de tip fast-food, amendate cu zeci de mii de lei. Ce nereguli au descoperit inspectorii sanitari (GALERIE FOTO)

Restaurante de tip fast-food, amendate cu zeci de mii de lei. Ce nereguli au descoperit inspectorii sanitari (GALERIE FOTO)

Două restaurante de tip fast-food au fost amendate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad cu 45.000 de lei, după ce inspectorii sanitari au descoperit mai multe nereguli.

Direcția de Sănătate Publica Arad a continuat controalele săptămâna trecută, având ca prioritate  sănătatea  consumatorilor. În data de 16 septembrie, inspectorii sanitari, însoțiți de către directorul instituției, s-au deplasat la patru unități de tip restaurant/fast – food din municipiul Arad. Din cele patru locații, două au primit amendă contravențională, la una din unități nu era prezent administratorul și s-a solicitat prezentarea sa la sediul instituției cu toate documentele necesare până în data de 22 septembrie, iar o unitate respecta condițiile igienico-sanitare prevăzute de legislația în vigoare.

„În urma controlului efectuat, s-au constatat o serie de nereguli după cum urmează: lipsă curs de igienă, neefectuarea operațiunilor de curățenie și de dezinfecție, neasigurarea dotării cu ustensile și materiale pentru curățenie și dezinfecție, curățenie efectuată necorespunzător, produse alimentare (carne) fără elemente de identificare, ustensile dar și recipiente în care erau depozitate produse alimentare, murdare și nedezinfectate, ouă necurățate, nedezinfectate și nedepozitate în spatii frigorifice separate ci împreună cu alte produse alimentare. Ca urmare a acestor probleme, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 lei”, precizează reprezentanții DSP Arad.

Foto: DSP Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.