Restaurarea Filarmonicii de Stat Arad va fi finanțată cu fonduri europene în valoare de aproximativ 16 milioane de lei

Restaurarea Filarmonicii de Stat Arad va fi finanțată cu fonduri europene în valoare de aproximativ 16 milioane de lei

În sala Regele Ferdinand de la Primăria Municipiului Arad a avut loc joi, 1 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, semnarea contractului de finanțare pentru proiectul: Reabilitare învelitoare, fațadă principală şi sală de spectacole la Filarmonica de Stat Arad. Beneficiarul proiectului este Primăria Municipiului Arad.

Proiectul va fi finanțat în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural – apel dedicat proiectelor nefinalizate, informează Primăria.

Intervențiile realizate au vizat reabilitarea fațadei, a șarpantelor, a sălii mari și a celei mici, a foyerului, holurilor și scărilor interioare, precum și a curților, vitraliilor, subsolului și instalațiilor.

De asemenea, au fost montate un ascensor și o rampă destinată persoanelor cu dizabilități.

Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest–Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, a precizat faptul că scopul acestor finanțări este acela de a accelera procesul de absorbție, plata către Primăria municipiului Arad urmând să fie realizată curând.

„Este un proiect de mare însemnătate pentru comunitatea arădeană. Putem spune că în aproximativ o lună de zile, în bugetul municipiului Arad va intra o sumă importantă de bani și ne bucurăm că finanțările pe care le-am acordat în timp, se vor întoarce la arădeni”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Totodată, directorul Filarmonicii de Stat arădene, Doru Orban, a subliniat faptul că este vorba despre cea mai mare investiție culturală din ultima sută de ani, ca performanță, Filarmonica de Stat din Arad situându-se deasupra unor săli de spectacole de renume, din Budapesta sau Viena.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.