Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad vor organiza o petrecere publică de Revelion, în centrul orașului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să reînvie atmosfera specială de la kilometrul 0, după ce anul trecut acest eveniment a fost anulat din cauza pandemiei.
Startul petrecerii va fi dat la ora 21, când pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca arădenii de la Fantazia, Melissa și Q Band.
Invitații speciali ai acestui eveniment sunt băieții de la trupa Bosquito, care se bucură de o popularitate renăscută, formația fiind printre cele mai active din România la capitolul apariții live.
Ca în fiecare an, la miezul nopții, trecerea în 2022 va fi marcată cu un spectaculos show de artificii, după care, atmosfera va mai fi întreținută de trupa Bosquito până în jurul orei 00,30.
„Încercăm să marcăm trecerea în noul an în mod plăcut mai ales că la nivel național s-au mai ridicat unele restricții. Nu vom impune niciun fel de restricție suplimentară. În ceea ce privește bugetul alocat pentru toate evenimentele organizate în această perioadă, acesta este mai mic cu 30% față de 2018 sau 2019 când am fost în vremuri mai ușoare. Am invitat artiști locali, finalul evenimentului aparține trupei Bosquito. Vom avea și un spectaculos foc de artificii, cu o durată ce nu va depăși 10 minute, dar vor fi de calibru mare adică la înălțimi de peste 100 m. Îi așteptăm, cu drag, pe arădeni în fața Primăriei să sărbătorim trecerea în 2022”, a declarat primarul Călin Bibarț într-o conferință de presă.
Lasă un comentariu