REVOLTĂ la Bârzava: Locuitorii sunt DISPERAȚI că Primăria i-a lăsat cu GUNOAIELE în stradă

REVOLTĂ  la Bârzava: Locuitorii sunt DISPERAȚI că Primăria i-a lăsat cu GUNOAIELE în stradă

Probleme cu gunoiul la Bârzava, acolo unde de câteva săptămâni nimeni nu mai colectează deșeurile.

Gunoaiele neridicate de la Bârzava au dus localnicii la limita răbdării. Unii dintre ei au ajuns să solicite în scris primăriei localității detalii despre contractul de salubrizare, având în vedere că de câteva săptămâni colectarea gunoaielor a încetat.

Președintele PNL Bârzava Ionel Paul Vucu susține că primăria trebuie să ofere explicații pentru locuitorii comunei, dar și mai important dincolo de explicații trebuie să rezolve problema ridicării deșeurilor.

,,La Bârzava sunt unii care îi mint pe oameni și care susțin că PNL este vinovat de situația comunei. O spun să fie foarte clar: Bârzava este condusă de PSD și este condusă dezastruos. Primarul trebuie să le explice oamenilor de ce nu se mai ridică gunoiul din data de 12 februarie, de ce localnicii sunt condamnați de PSD să trăiască în niște condiții nedemne de județul Arad. La nivel național PSD a luat de la județul nostru 45 de milioane de euro, iar la Bârzava ne îngroapă în gunoaie. Acesta este adevărul. Asta trebuie să se știe. Faptul că unii umblă cu dezinformări îi face pe ei de rușine pentru că îi pot minți pe câțiva, dar nu îi pot minți pe toți locuitorii comunei tot timpul. Primăria Bârzava este somată public să clarifice situația pe care a cauzat-o: De ce nu se mai ridică gunoiul de pe străzi, de ce nu le-a comunicat locuitorilor comunei în mod corect clauzele acestui contract de salubrizare și când se rezolvă această problemă gravă pentru Bârzava?!”, declară președintele PNL Bârzava, Ionel Paul Vucu.

Foto: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.