Nu doar în România apare, periodic, necesitatea aceasta de a a alege între doi (sau mai mulți) candidați mai puțin convingători. A avea de optat numai între G.W.Bush și J.Kerry le-a părut și americanilor o adevărată tragedie în 2004! Rețineți, asta se petrecea într-o țară în care președintele deține o putere semnificativă, nefiind unul semi-decorativ ca în România. Mă adresez acum celor ce, într-un mod inexplicabil, caută noduri în papura lui Iohannis, se cred trăitori în țara perfectă și dovedesc niște pretenții ipocrite care, la noi, nu vor deveni realitate în prima parte a sec. XXI. N-o să ne așteptăm să avem doar candidați de talia lui Ronald Reagan, nicidecum la fiecare cinci ani! Candidații sunt „produșii” poporului. Poporul este așa cum ne știm.
Cum am repetat adesea în recentele mele discuții private, nimic fantasmagoric în a prevesti în cele ce urmează o reconfigurare a alianțelor (a majorității) în actualul Parlament, ca o consecință firească a înfrângerii zdrobitoare suferite de candidatul PSD. Dospește chiar în aceste clipe, în laboratoarele dâmbovițene, un nou moment „aprilie 2012” – când alianța Ponta-Antonescu, plus trădătorii, alunga PDL de la putere. Cu mintea cea de pe urmă, PSD simte lovitura venind, într-o strădanie disperată de a răscumpăra faptul că nu a simțit venind pierderea prezidențialelor.
Mesajul pentru cei exagerat de entuziaști (nu că vreau să le stric bucuria) este unul de prudență. Oricât de bine intenționat va fi în exercitarea funcției dl Klaus Iohannis, fără o alianță puternică (și nepenală) care să-l sprijine din Parlament, nu va muta munții din loc. Pe de-o parte, pentru că nu-i permit prerogativele constituționale (și nu le va forța, ca Băsescu). Pe de altă parte, pentru că PSD va face orice ca să-l obstrucționeze. Ca alegerea lui Iohannis să producă efectele sperate de cei care l-au învestit cu încredere nu depinde exclusiv de domnia sa. Pe lângă prestanța proprie, mai e nevoie de civismul nostru vigilent și de un Parlament (mai) curat.
Admitem pertinența larg răspânditei teorii că nu atât Klaus Iohannis a câștigat recentele alegeri cât „piața” facebookului și spiritul mirabil al celor 20% care s-au prezentat în plus la urne ca să-l sprijine. Nu atât Iohannis a câștigat, de asemenea, cât a pierdut PSD, implicit Ponta. PSD și V.V. Ponta au pierdut la scor, prin autogoluri. Să-mi fie însă permisă o îndoială: nu se poate afirma cu seninătate, dacă ai în dotare o minte rațională și puțin respect de sine, că Iohannis nu ar avea nici un merit în propria victorie! Rămâne pentru studiul antropologilor și al sociologilor să stabilească motivele bizare pentru care un prim-ministru-candidat, aflat la putere de aproape trei ani, fără să guverneze!, încasează o nesperată pleașcă de 40% în primul tur…
Într-o țară sănătoasă moral, posturi tv ca Antena 3 (dimpreună cu vorbeți politici ca Mirel Palada, Gabi Vrânceanu Firea F. Pandele, Șova ș.a.) și spălătorii de creiere care „performează” la sânul lor infect (mult spus propagandiști) ar colapsa imediat sub pestilența propriilor minciuni. Nu ar fi nevoie de sancțiuni legale, de amenzi, de confiscarea sediilor. Publicul însuși, publicul normal, le-ar da un blam, nemaifrecventându-le. Din păcate, scandalul josnic strămutat, la îndemâna oricui, pe micul ecran generează dependență. Cei deja spălați pe creier nu ar mai putea supraviețui astăzi fără porția lor zilnică de venin și teorii halucinante ale conspirației. Iar psihologul nu mai are ce să le facă. Șansa unei gândiri limpezi, critice, e pierdută pentru ei.
Adițional spuselor d-lui C.T.Popescu la o emisiune TVR, cum că e mult mai greu de manevrat și de prostit cu televizorul electoratul cu acces la informație și la aparatura multimedia (PC, smartphone etc), aș menționa că simplul acces la informație nu este suficient fără educarea pe măsură (în familie și-n școală) a capacității intelectuale de a o „procesa”, de a o (dis)cerne!
Lasă un comentariu