România, după un an de guvernare PNL: Investiții în sănătate, fonduri europene atrase, creșterea salariului mediu

România, după un an de guvernare PNL: Investiții în sănătate, fonduri europene atrase, creșterea salariului mediu

La un an de la preluarea guvernării de către PNL, liderii din Arad ai partidului au vorbit despre realizările unui an de guvernare, în condiţii dificile cauzate de pandemie.

Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a remintit contextul în care liberalii au preluat responsabilitatea adminitrării țării. „PNL a fost singurul patid care şi-a asumat guvernarea. Primele obiective au fost să corectăm greşelile guvernării PSD, să refacem credibilitatea în relaţiile externe, să atragem mai multe fonduri europene. Economia a prins viaţă, în criză avem mai mulţi angajaţi decât în ianuarie, suntem singurii din UE care am reuşit această performanţă. În 2020, an dificil, cu criză sanitară, Guvernul a alocat fonduri mari pentru sănătate şi asigurarea şomajului tehnic pentru perioada stării de urgenţă. România a reuşit să aducă pentru sănătate 350 milioane de euro în 6 luni, cea mai mare sumă investită de un guvern, iar administraţiile locale au beneficiat de aceste sume. Aradul a luat o sumă semnificativă pentru sănătate”.

Reprezentanții PNL au vorbit și despre celelalte reușite ale guvernului, din ultimul an, într-o perioadă de criză economică și sanitară. „Preşedintele Klaus Iohannis susţinut de Guvernul PNL a obţinut fonduri europene din două mari direcţii: 30 miliarde de euro din programul de rezilienţă şi 49 de miliarde de euro prin bugetul UE 2021 – 2027, la care se adaugă 4,6 mil Euro programul SURE (care prevede sprijin pentru economie, firmele afectate şi angajaţi), pentru care am fost raportor din partea României. Aceste fonduri, folosite corect, ne vor ajuta să dezvoltăm România. 2021 va fi un an greu dar cu sprijin financiar pentru cei afectaţi. Guvernul a deblocat marile proiecte de investiţii, construcţia de autostrăzi cu Sibiu – Pitești, autostrada Moldovei, drumul expres Craiova – Piteşti, centura Bucureştiului. Cum ar fi arătat România dacă se realizau cele 3 spitale regioale cu finanţare europeană, în această situaţie de criză? Acum Guvernul PNL le-a deblocat, sunt în curs de implementare. În România, salariul mediu net a crescut cu 7,6%, este o creştere generată de sistemul privat care, deşi afectat de criză, s-a dezvoltat prin investiţiile Guvernului în special în infrastructură. România a alocat cel mai mare procent din buget pentru infrastructură, la nivelul UE. Munca unui guvern minoritar într-un an dificil trebuie apreciată, deschide perspective pentru o guvernare de patru ani, cu trei direcţii majore: gestionarea crizei de sănătate, gestionarea crizei economice, gestionarea banilor europeni în interesul cetăţenilor”, a mai spus preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a accentuat schimbările favorabile produse de Guvernul PNL pentru administraţia locală. „Arădenii au o opţiune clară pentru PNL. Avem nevoie de aceeaşi majoritate: dorim să continuăm parcursul european în toate judeţele ţării,  să scăpăm România de PSD, un partid care a amprentat negativ guvernarea, să avem în Parlament o majoritate de dreapta care să dezvolte România. Să ne amintim că Aradul a pierdut într-un an 45 milioane euro prin semnătura primului ministru PSD, aşa ceva nu treuie să se mai întâmple. În administraţia locală, am avut de aşteptat câte 3 ani de birocraţie pentru a porni anumite proiecte, este nevoie de reformă. Guvernarea liberală a realizat reforme în ultimul an, în domeniul fondurilor europene, prin descentralizare la nivelul regiunilor. Decizia se ia mai aproape de cetăţean, este un lucru foarte bun. PNL a creat mecanismele prin care judeţele cu proiecte se pot descurca mai bine. Administraţiile locale se pot asocia cu Guvernul pentru organizarea licitaţiilor pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice, licitaţia pentru execţie. Aşa am pornit centura de sud-est, drumul expres Arad Oradea, unde ne-am asociat cu judeţul Bihor. Aceste proiecte reprezintă o mare provocare, dacă reuşim să le realizăm vom genera o dezvoltare fără precedet a judeţului Arad”, a declarat Iustin Cionca.

Liderii PNL Arad au cerut arădenilor sprijin pentru o reprezentare corectă şi pentru dezvoltarea locală, pentru o guvernare stabilă cu majoriate parlamentară. „În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean vreau să spun tranşant: Aradul şi România au nevoie de un Guvern PNL şi de o majoritate liberală care să continue reformele, să fie partener al administraţiei locale. Insist pe importanţa de a trimite parlamentari capabili, care să lucreze pentru proiectele noastre. Arădenii ne-au acordat încrederea lor, să ne dea acum şi parlamentarii care să complecteze această echipă, pentru investiţii în drumuri şi sănătate, proiectele din cultură şi din turism.” Şi Gheorghe Falcă a cerut votul pentru echipa parlamentarilor PNL, formată din oameni capabili să reprezinte interesele arădenilor. „Lista PNL este dominată de tineri, oameni care au produs schimbări în domeniul lor de activitate şi ne aşteptăm să producă schimbări şi în politică”, a spus preşedintele PNL Arad.

Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025

Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.