S-a aflat ce s-a întâmplat cu persoana găsită moartă pe marginea unui drum din județul Arad

S-a aflat ce s-a întâmplat cu persoana găsită moartă pe marginea unui drum din județul Arad

Polițiștii arădeni au stabilit ce s-a întâmplat cu femeia găsită moartă pe marginea unui drum din județul Arad.

Din cercetările efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că, în seara zilei de 24 octombrie, în jurul orei 20.20, o autoutilitară care se deplasa pe DN 76, spre județul Hunedoara, a accidentat mortal o femeie de 43 de ani, din Vața de Jos, după care și-ar fi continuat deplasarea.

În urma investigațiilor, vehiculul a fost depistat pe raza localității Sânmartin, din județul Bihor, conducătorul acestuia fiind o femeie de 34 de ani, din județul Bihor.

Persoana în cauză a fost condusă la audieri, urmând a fi reținută pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de cercetare.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.