S-a aflat TOTUL! După 8 ani Comisia de anchetă a dat un verdict. Ce au făcut Băsescu și Boc la alegerile din 2009

S-a aflat TOTUL! După 8 ani Comisia de anchetă a dat un verdict. Ce au făcut Băsescu și Boc la alegerile din 2009

Potrivit raportului Comisiei de anchetă din Parlament, Traian Băsescu și Emil Boc ar fi întreprins acțiuni de natură să schimbe rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009, cu implicarea SRI și a DNA.

Liberalii nu sunt de acord cu această concluzie și dau vina pe PSD care ar încerca să impună acest punct de vedere. Membrii PNL din Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 au luat decizia de a se retrage și de a nu participa la votul final al raportului, a anunțat deputatul liberal Daniel Fenechiu.

„Premierul Emil Boc propune în data de 01.10.2009 revocarea din funcție a domnului Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, pentru niște declarații privind posibilitatea unor acțiuni de vot multiplu prin punerea la dispoziție a reprezentanților P.D. a unor autocare pentru „turism electoral”, iar președintele Traian Băsescu emite decretul nr. 1357 publicat în MOF nr. 647/01.10.2009 privind revocarea acestuia. Motivul invocat este un pretext deoarece în anul 2004, după alegerile prezidențiale, chiar președintele Traian Băsescu a făcut afirmații mai grave, susținând că alegerile au fost fraudate.

În aceeași dată, 01.10.2009, președintele Traian Băsescu emite decretul nr.1358, publicat în același MOF nr.647/01.10.2009, privind desemnarea domnului Vasile Blaga ministrul dezvoltării regionale și locuinței să îndeplinească interimar funcția de viceprim-ministru ministrul administrației și internelor. Acest decret este emis cu încălcarea legii deoarece în momentul emiterii de către președinte, decretul de revocare a lui Dan Nica nu fusese publicat, deci nu exista. (art.100 alin. (1) din Constituție). Acest fapt ține de natura evidenței deoarece atât decretul nr.1357 cât și decretul nr. 1358 sunt publicate în același MOF nr.647/01.10.2009”, se arată în document.

Foto: Arhivă

Sursa: Realitatea.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.