S-au mutat din centru în CARTIERELE ARĂDENE, unde fac SCANDAL și HĂRȚUIESC trecătorii (FOTO)

S-au mutat din centru în CARTIERELE ARĂDENE, unde fac SCANDAL și HĂRȚUIESC trecătorii (FOTO)

Municipalitatea, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad are în vedere o amplă campanie de conștientizare a cetățenilor cu privire la consecințele nefaste ale încurajării cerșetoriei.

Nu mai puțin de 93 de persoane au fost depistate – unele de mai mult de 6 ori – săvârșind contravenții în municipiul Arad în ultimele două luni, de când DGPL Arad a demarat proiectul de însoțire a acestora la sediul situat în cartierul Micălaca. În locația respectivă, se acționează pentru identificare și intervievare în vederea stabilirii istoricului lor contravențional, social și medical. O treime dintre cei ajunși în acest interval la sediul DGPL Arad prezentau semne vizibile de consum al aurolacului. De menționat faptul că persoanele ce prezentau simptome de consum ale unor alte substanțe psihotrope nu au fost conduse în sediul din Micalaca, fiind sesizate de urgență echipajele MAI și ale ambulanței ce au competență în gestionarea acestor situații, informează DGPLA.

Statistica realizată de Serviciile Ordine Publică și Parcări la o lună de la debutul acestui demers relevă că majoritatea contravenienților care acționează repetitiv pe străzile din oraș sunt de sex masculin și provin din afara municipiului: doar 14 dintre acești 73 de bărbați sunt arădeni. Alți 34 au domiciliul în județ, iar 24 în afara județului. Situația este identică și în cazul femeilor: din totalul de 20, doar 7 provin din municipiu, 7 sunt din județ, iar 6 din alte zone ale țării. Ruta CFR Aradul Nou-Zădăreni-Felnac-Munar-Sânpetru German-Secusigiu este cea care alimentează dimineața orașul cu cerșetori proveniți din județ. Respectivii frecventează supermarketurile și revin seara, tot cu trenul, în localitățile de domiciliu.

În ceea ce privește oamenii străzii din alte județe, se remarcă numeric cei proveniți din Satu Mare și Sălaj. Aceștia reprezintă aproximativ o treime și și-au găsit adăpost pe strada Mărului. Restul regiunilor țării sunt reprezentate relativ uniform. Majoritatea sunt prezenți de mai mulți ani în Arad, trăind exclusiv din expediente, activități contravenționale și exploatarea ilicită a deșeurilor.

Din cei 93 de oameni ai străzii intervievați ori sancționați, 19 erau minori, respectiv 10 băieți și 9 fete. Cei 7 minori găsiți singuri au fost conduși la centrele DGASPC. Ceilalți 12 își însoțeau părinți în momentul în care aceștia au preluați de pe domeniul public de echipajele DGPLA.

Asistenții medicali din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad au evaluat starea de sănătate a unui număr de 51 de persoane, din totalul celor care au trecut pragul sediului DGPLA din cartierul Micălaca. În cazul unora dintre oamenii străzii a fost necesară o consultare repetitivă, pentru a se constata evoluția stării lor fizice, context în care, numărul evaluărilor a ajuns la 73. O persoană, suspectă de TBC, a fost preluată din sediul DGPLA Micălaca de echipajele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Arad și predată Unității Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. În urma procedurilor de identificare și intervievare, un om al străzii a fost transferat în adăpostul de noapte al DAS Arad, iar 7 dintre cei 19 minori asociați unor activități de apelare la mila publicului de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică au fost predați în grija asistenților sociali ai DGASPC Arad din Centrul de Permanență „Morcoveață”.

Cele mai frecvente dintre abaterile săvârșite de persoanele din aceste categorii sunt: provocare de scandal și consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, comportament inadecvat, injurii, nesupraveghere a minorilor și îndemnarea acestora către acte de cerșetorie. Sancționat de Legea 211/2011, privind regimul deșeurilor și de HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad, abandonul de deșeuri pe domeniul public se înscrie și el în topul preferințelor cotidiene ale contravenienților.

Împotriva proprietarilor care nu îngrijesc imobilele ocupate ilegal de oameni ai străzii, Primăria Municipiului Arad a demarat demersuri de ordin sancționatoriu pe strada Grigore Alexandrescu (unde ulterior proprietarul a securizat clădirea) și pe străzile Dunării, Mărțișor și 9 Mai. Cu toate acestea, persoanele care apelează la mila publicului sunt, în continuare, prezente în zonele intens populate din municipiu. Gara CFR, Piața Arenei, Piața Avram Iancu, zona centrală și proximitatea locașurilor de cult sunt punctele fierbinți în care cerșetorii merg „la sigur”, bazându-se pe mila cetățenilor care le oferă diferite sume de bani.

Campania desfășurată de Direcția Generală Poliția Locală a condus la o reducere semnificativă a prezenței oamenilor străzii și cerșetorilor din zona centrală, însă persoanele din categoria respectivă continuă să-și facă simțită prezența în alte zone din oraș. Principala cauză o constituie disponibilitatea cetățenilor Aradului de a le oferi sume de bani.

Argumente împotriva menținerii acestei opțiuni a arădenilor sunt și concluziile de etapă ale proiectului DGPLA:
– Majoritatea cerșetorilor sunt persoane din alte zone ale țării din alte localități ale județului Arad care au probat capacitatea fizică de a călători periodic sau zilnic către locațiile din municipiu unde obțin banii prin mijloace ilicite (drept urmare, au capacitate de muncă). Sumele de bani obținute zilnic de cerșetori, anterior începerii proiectului Primăriei Municipiului Arad, variau de la minim 50 de lei la peste 200;

– O parte dintre cerșetori sunt recidiviști, unii dintre ei nefiind originari din Arad. Opțiunea acestora de a rămâne în municipiul de pe Mureș este determinată și de perpetuarea principalei surse de venit, respectiv apelarea la mila publicului. Din păcate, antecedentele penale ale acestor actuali cerșetori sunt adesea infracțiuni cu violență iar contravențiile pe care le săvârșesc, în afara cerșetoriei, degenerează uneori în fapte de o gravitate mai ridicată (agresiuni, intimidări, tâlhării etc.).

– Cei mai mulți minori asociați cu situații de apelare la mila publicului își însoțeau părinții sau fuseseră trimiși de aceștia să cerșească, fapt ce atrage răspunderea contravențională și chiar penală a adulților respectivi;

– Relatările făcute de oamenii străzii preluați de pe stradă sub influența aurolacului consemnează disponibilitatea respectivilor de a cheltui o mare parte din sumele obținute prin cerșit pentru a-și perpetua viciul. Sub influența substanței menționate, mulți dintre consumatori pierd controlul propriilor acțiuni, devenind un pericol pentru ei înșiși și pentru arădeni;

– Prezența în oraș a unei majorități de oameni ai străzii și cerșetori din afara municipiului încurajați de disponibilitatea arădenilor de a le oferi sume de bani are drept efect necesitatea obținerii, de către aceștia a unui adăpost peste noapte. Consecințele sunt ocuparea abuzivă a imobilelor abandonate, a proprietăților cu stăpâni aflați în străinătate și a terenurilor virane (în special în anotimpul cald). În zeci de situații, în cursul anului 2019, echipajele poliției locale, împreună cu angajați ai operatorului local de salubrizare stradală, au procedat la curățarea spațiilor respective, însă, în unele situații, oamenii străzii au revenit.

Loading...
  1. MERGETI PANA LA CAPAT SI FACETI CURATENIE IN ARAD !TOATE VINITURILE SA FIE TRIMISE ACASA,

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.