Autorităţile au găsit utilitate şi pentru Aeroportul Arad, după ce au investit milioane de euro în noul terminal de pasageri. Aşa că l-au transformat în spaţiu neconvenţional de organizat evenimente.
Open Air Festival – ABC, programat pentru mijlocul lunii septembrie, organizat – între alţii – de Glad Varga, despre care – între altele – se aude că din toamnă va face pasul spre Parlament, este primul eveniment care va anima viaţa Aeroportului, în lipsa promiselor curse aviatice.
„Ideea organizării a apărut mai demult și poate fi considerată un pariu. Vrem să demonstrăm că alăturarea unor genuri de nișă cu unele, hai să le spunem main-stream, poate fi o formulă câștigătoare, mai ales într-un spațiu neconvențional cum este aeroportul. În aeroporturi sunt oameni de toate categoriile. Vin din locuri diferite, au destinații diferite. Și totuși, trecerea prin aeroport îi aduce împreună pentru câteva ore. Fiecare trecere prin aeroport este o experiență care ne îmbogățește cu ceva, rămânem cu ceva de fiecare dată”, a spus Glad Varga, anunţând evenimentul.
Baiul e, dragă Glad, că prin Aeroportul Arad nu trece nimeni, nu sunt oameni din toate categoriile, nu vin din locuri diferite şi nu pleacă în destinaţii diferite. Nu sunt împreună, că nu au cine. Prin Aeroportul Arad bate vântul. Noroc cu festivalul vostru, că altfel uita lumea că mai există!
Pe cand Guta si Adi de la Valcea?Sau de ce nu Tinu.
COLECTIV 2 !