S-a votat! Gură de oxigen pentru CET: 6.000.000 de lei

S-a votat! Gură de oxigen pentru CET: 6.000.000 de lei

În cadrul ședinței publice extraordinare a Consiliului Local Municipal Arad, care a avut loc astăzi, s-au votat două proiecte de hotărâre importante, și anume proiectul de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad și proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli, ambele la inițiativa primarului Gheorghe Falcă.

Președintele de ședință, Sergiu Bîlcea, a precizat înainte de votul public, faptul că ambele proiecte au fost votate favorabil în ședința comisiilor reunite ale CLM. Astfel, cele două proiecte au fost adoptate, cu 12 voturi „pentru” și 8 abțineri.

Drept urmare, se va aloca suma de 6.000.000 lei din excedentul bugetar pentru „acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif, conform art.5.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate de operatorul de termoficare SC CET Hidrocarburi SA Arad”.

Atât Ionel Ciupe, co-președinte ALDE, cât și Marin Lupaș, consilier municipal PSD, au avut intervenții privind suma alocată pentru CET, însă președintele de ședință le-a spus că este vorba de o ședință publică extraordinară și că nu o va transforma într-o discuție „doar pentru că sunt în campanie electorală, iar dacă mai au intervenții să le facă la sfârșitul ședinței.

CLM

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.