Şahul, INTRODUS ca MATERIE OPȚIONALĂ în școlile din România, din toamnă

Şahul, INTRODUS ca MATERIE OPȚIONALĂ în școlile din România, din toamnă

Șahul va fi introdus în școlile din România ca materie opțională începând din toamnă, ca urmare a semnării, luni, a unui acord între Federaţia Română de Şah și Ministerul Educaţiei.

„În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa şcolară pentru primii doi ani de studii de şah, iar astăzi am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimaţi la FRS vor putea să predea această disciplină”, a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la deschiderii Campionatului Naţional Şcolar de Şah.

El a mai anunţat că Federaţia Internaţională de Şah, prin intermediul Federaţiei Române, va dota 500 de şcoli din mediul rural cu table, piese, manuale şi tot echipamentul necesar pentru studierea şahului.

„Sportul minţii e întotdeauna cel mai important şi sunt convins că o să avem copii mai deştepţi, copii mai sănătoşi, la minte în primul rând, mai buni la şcoală, dacă fac mai mult şah”, a declarat şi premierul Victor Ponta, prezent la eveniment.

El s-a arătat bucuros de prezenţa numeroasă a şcolarilor la campionat, dar a precizat că nu este de acord cu acei părinţi care îşi scutesc copiii de la orele de sport.

„Mă bucur că atât de mulţi copii se îndreaptă spre acest sport, aşa cum mă bucur de orice copil din România care face orice fel de sport şi cum mă supăr pe toţi părinţii din România care îşi scutesc copiii de sport sau încearcă să îi ţină departe”, a mai precizat premierul.

Foto: newyorkchessandgameshop.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.