Salvator din pasiune: Daniel Baciș – VICTIMA unui ACCIDENT RUTIER care astăzi este VOLUNTAR la ISU Arad

Salvator din pasiune: Daniel Baciș – VICTIMA unui ACCIDENT RUTIER care astăzi este VOLUNTAR la ISU Arad

Daniel Baciș este unul dintre voluntarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Pe când avea 12 ani a fost victima unui accident rutier, din fericire a scăpat teafăr datorită profesionalismului echipelor de intervenție. De atunci a știut ce își dorește în viață, să devină salvator.

La 16 ani i s-a ivit această ocazie prin programul „salvator din pasiune” al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență România astfel Daniel a devenit voluntar al ISU Arad.

„Acum trei ani a fost primul care a venit să se înscrie în programul nou lansat, un copil timid, cuminte, firav și plin de dorința de a deveni salvator. A parcurs pe rând toate etapele, modulul de pregătire, prim ajutor de bază, pregătirea pentru intervenții specifice echipajelor de stingere, a participat la acțiuni de prevenire, a absorbit totul cu o pasiune incredibilă. După un an și jumătate a fost încadrat pe echipaj de stingere. «Am avut emoții ca niciodată» ne-a spus Daniel. Au urmat și primele intervenții la care micul «salvator din pasiune» a devenit mare și un coleg pe care ne putem baza. Când nu este la noi în curte, învață pentru Bac și pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civila «Pavel Zăgănescu» Boldești, iar din când în când mai cântp și la trompetă, un hobby de care nu prea mai are timp”, mărturisește despre Daniel, George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.