SCAD TEMPERATURILE BRUSC. La ce VREME să ne așteptăm de Revelion!

SCAD TEMPERATURILE BRUSC. La ce VREME să ne așteptăm de Revelion!

După temperaturi cu mult peste cele specifice acestei perioade, începând de marţi, un val de frig va ajunge în țara noastră. Vremea se va răci mai întâi în zona de est şi nord-est a ţării, după care gerul va cuprinde toată țara.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile din ianuarie, vremea se va răci şi vor fi temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 2-5 grade, în scădere de la 5-9 grade, şi minime între -3 şi -1 grad, în medie, faţă de 1-3 în ultimele zile.

În Crișana, temperaturile vor scădea după data de 29 decembrie, astfel că sfârşitul acestui an şi începutul de ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 2-4 grade şi minime între -4 şi -2 grade. Precipitaţii locale, slabe cantitativ, sunt posibile după data de 1 ianuarie.

În Transilvania, vremea se va răci la sfârşit de an şi în primele zile din ianuarie, urmând ca temperaturile să fie mai apropiate de cele specifice perioadei, fiind de aşteptat medii de 0-3 grade ziua şi între -7 şi -3 grade noaptea. Precipitaţii slabe cantitativ şi trecătoare sunt posibile după 1 ianuarie.

Şi în Maramureş, vremea se va răci spre sfârşitul anului, dar şi în primele zile de ianuarie, când temperaturile maxime nu vor depăşi 2-4 grade ziua, iar noaptea vor fi minime între -5 şi -2 grade, în medie. Precipitaţii slabe s-ar putea produce după 1 ianuarie.

Vremea se va răci şi în Moldova, de luni 28 decembrie se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.

În Dobrogea, temperaturile vor scădea la sfârşitul anului şi în primele zile din ianuarie până la 3-5 grade ziua şi între -2 şi 2 grade noaptea. Precipitaţii slabe vor fi posibile după data de 29 decembrie.

În Oltenia, vremea se va răci din 28 decembrie, când temperaturile vor scădea de la maxime de 6-13 grade şi minime între -1 şi 3 grade, la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe cantitativ, va creşte în zilele de 28 şi 29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.